Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa în privinţa părăsirii ţării în cazul ”Sorina”

Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa în privinţa părăsirii ţării în cazul ”Sorina”

Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa, la procesul de miercuri, către Judecătoria Slatina, în privinţa părăsirii ţării de către Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, care a fost adoptată de o familie de români stabiliţi în SUA.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, Diana Cotoi, a declarat pentru News.ro că miercuri a avut loc o sentinţă în privinţa părăsirii ţării de către Sorina, fetiţa de 8 ani adoptată de o familie de români din SUA.
”S-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei Slatina. Motivele vor putea fi citite în motivarea sentinţei de către judecător”, a declarat Diana Cotoi.

Cererea a fost adresată iniţial Tribunalului Mehedinţi, care şi-a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de unde dosarul a fost strămutat la Tribunalul Olt. Curtea de Apel Craiova a respins în 5 iulie cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţei.

Despărțire dureroasă

În 21 iunie, fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”Mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi.

LĂSAȚI UN MESAJ