Transportatorii de mărfuri din România cer plafonarea prețurilor carburanților, încurajând organizarea protestelor la benzinării

Tir . Sursa foto:/Pixabay.com
Tir . Sursa foto:/Pixabay.com

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului României plafonarea preţurilor carburanţilor la tarife maximale după modelul statelor vecine.

„Aceasta este unica soluţie ce se poate aborda pe termen scurt pentru consumatorii persoane fizice şi juridice, până când toţi factorii instituţionali rezolvă dilema sau trilema economică ce a generat fenomenul de la pompe”, a transmis FORT.

Reprezentanţii FORT încurajează persoanele juridice „să susţină prin toate mijloacele legale protestele ce urmează să se desfăşoare la intrarea în staţiile de alimentare din întreaga ţară”, potrivit g4media.ro.

„Ţări precum Ungaria şi Slovenia, în care politicienii nu invocau stocurile de ţiţei ce ar trebui să ne liniştească pe toţi, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei luni în România, au plafonat preţurile carburanţilor pentru consumatorii interni, persoane fizice şi juridice. Ne dorim să aflăm la 3 luni de la acele declaraţii, de la orice oficial al statului român, care este legătura între stocurile invocate şi preţurile de la pompă. Se pare că acest guvern, nu a găsit încă, în trei luni, un specialist care să răspundă întrebării de mai sus”, precizează FORT.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.