Traian Băsescu cere din nou moțiune de cenzură. „Majoritatea PSD – ALDE scufundă ţara în mod accelerat”

Fostul primar general Traian Băsescu cere din nou moțiune de cenzură și susține, într-o postare pe Facebook, că „majoritatea PSD – ALDE scufundă ţara în mod accelerat”.

„Opoziţia trebuie să încerce acum! Opoziţia trebuie să înţeleagă un lucru elementar: fie că vorbim despre economie, despre justiţie, despre reprezentare la nivel UE, despre viaţa de zi cu zi a românilor, majoritatea PSD – ALDE scufundă ţara în mod accelerat. Este ultimul moment când opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură, cu ceva şanse de reuşită, pentru îndepartarea de la putere a guvernului marionetă Dăncilă”, consideră fostul preşedinte.

El afirmă că, în caz contrar, „opoziţia este părtaşă la distrugerea României de către această adunătură de ticăloşi ai politicii autohtone”. În opinia sa, „opoziţia trebuie să aibă conştiinţa împăcată că a încercat”.

Într-un post scriptum, Băsescu precizează: „Ştiu că sunt mulţi <filosofi> care spun că n-ar fi momentul. Probabil, după ei, momentul potrivit este la Crăciun”.

Traian Băsescu a susţinut de mai multe ori necesitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, acuzându-l pe liderul liberal Ludovic Orban că este ezitant în legătură cu acest subiect. Acum, Traian Băsescu cere din nou moțiune de cenzură.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.