Tragedii pe râurile din România

Sursa foto: pompieri, tulceanoaastra.ro

Autorităţile recomandă oamenilor să nu meargă la scăldat în locuri neamenajate, din cauza riscului crescut de înec.

Un copil de 8 ani s-a înecat, miercuri seară, în râul Someş, unde făcea baie, alături de mai mulţi prieteni, potrivit g4media.ro.

 Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Garda de Pompieri Ileanda a fost solicitată să intervină pentru căutarea unui copil, în vârstă de opt ani, care a dispărut în râul Someş, pe raza localităţii Fodora. Minorul ar fi intrat în apă cu alţi copii, dar nu ar mai fi fost văzut ieşind din râul Someş. Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a înecat în râul Olteţ, în localitatea Bălceşti, unde mersese la scăldat, au transmis pompierii militari vâlceni, care au adus la mal trupul neînsufleţit al bărbatului.

Tragedia a avut loc miercuri seară, pentru găsirea tânărului fiind chemaţi în ajutor şi scafandrii din Gorj. Tânărul a fost găsit de salvatorii vâlceni cu ajutorul bărcilor de salvare.Tot miercuri seară, un tânăr în vârstă de 18 ani din localitatea Tupilaţi s-a înecat în râul Moldova, unde intrase la scăldat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.