Tătaru a anunțat când se va impune starea de urgență în România

Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că starea de urgență ar putea fi din nou instituită în România dacă se va ajunge la o cifră 10.000 de cazuri de noi infectări cu noul coronavirus într-un interval de 3-4 zile, la nivelul întregii țări.

Tătaru a declarat, pentru Agerpres, că România nu a depăşit primul val al pandemiei de COVID-19, iar momentan „asistăm la a doua cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (…) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, potrivit aceleiași surse.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în  ultimele 24 de ore, un număr de 614 cazuri de coronavirus, cele mai multe de la începutul pandemiei. În România au fost confirmate, până acum, 30.789 de infecții cu coronavirus. În total, au murit 1.834 persoane infectate cu coronavirus.

Raed Arafat: Nu va exista o nouă etapă de relaxare

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.