Starea de alertă a fost prelungită! Rafila anunţă relaxările şi îi avertizeză pe organizatorii de evenimente: Nu acceptăm!

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de astăzi, 8 decembrie, un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat miercuri, în ședința de guvern, cu privire la prelungirea stării de alertă, că măsurile „ușor relaxate și aduse la un numitor comun” trebuie respectate cu strictețe. „Trebuie să fie foarte clar că nu putem avea niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor”, a spus Rafila.

Liber doar pentru anumite categorii

„Sunt reglementate noi prevederi care prelungesc cu o oră programul diferitelor instituții care organizează evenimente, pe de o parte, și s-a ridicat limita de circulație pe timpul nopții pentru anumite categorii de persoane. Ar trebui să fie un factor încurajator și pentru respectarea strictă a măsurilor. Asta cred că este lucrul cel mai important pe care ar trebui să-l discutăm în comunicarea publică, pentru că înlesnirea unor restricții trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a tuturor acestor prevederi și cred că ne uităm și asupra cadrului legal. Suntem de acord ca în această perioadă să ne putem desfășura activitatea cu măsuri ușor relaxate și aduse la un numitor comun (…), dar foarte clar pentru toți operatorii economici care trebuie să respecte legislația în ceea ce privește măsurile de protecție, în ceea ce privește gradul de ocupare al acestor instituții trebuie să fie foarte clar că nu putem avea niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor. Trebuie să ținem lucrurile sub control și să nu avem un următor val care să ne pună probleme greu surmontabile”, a spus Rafila, în cadrul ședinței de Guvern.

CITEŞTE ŞI: De Crăciun și de Revelion, liber la petreceri. Fără restricții de circulație noaptea și fără mască în spațiile deschise

Pe acest subiect, premierul Nicolae Ciucă a precizat că sunt luate în calcul o serie de măsuri spre aprobare în Guvern, atât privind propunerile adoptate prin Hotărârea CNSU nr.111/2021, care stabilesc noi reguli în privinţa instituirii carantinei pentru persoanele care sosesc în România în perioada 10 decembrie 2021 – 8 ianuarie 2022, cât şi altele necesare pentru a fi evitate aglomerările de sărbători, iar populaţia să aibă timpul necesar pentru a-şi face cumpărăturile în condiţii de siguranţă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.