Stadiul lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului este abia 40%. Se vor institui noi restricţii de trafic

Piața SuduluiLucrările la pasajul rutier de la Piața Sudului au avansat, realizându-se 40% din proiect, față de 20% la începutul lunii ianuarie, fiind necesare noi restricții de circulație în zonă, a anunţat miercuri Primăria Municipiului București.

„Astfel, începând de sâmbătă, 20 februarie, breteaua de circulație și trotuarul aferent de pe Calea Văcărești, din dreptul benzinăriei Mol — sens mers spre b-dul C-tin Brâncoveanu — vor fi blocate pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a zonei pietonale, pentru montarea stâlpilor comuni pentru iluminat public și susținerea rețelei electrice a mijloacelor de transport public. De asemenea, se mai construiesc doi pereți mulați care întregesc linia pereților mulați pentru rampa de la Calea Văcărești și se construiește breteaua numărul trei a pasajului rutier”, se arată în comunicatul municipalităţii.

Perioada restricției de circulație pe breteaua de pe șoseaua Văcărești este de aproximativ 30 de zile. Traficul rutier se va desfășura în continuare pe Calea Văcărești pe patru benzi de circulație, câte două pe sens, în dreptul intersecției de la Piața Sudului. Poliția Locală a Municipiului București, Serviciul Rutier, va suplimenta numărul de echipaje în zonă, pentru măsuri de fluidizare a traficului.

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, i-a cerut constructorului să grăbească finalizarea lucrărilor. „Ce nu s-a făcut în doi ani de zile s-a realizat într-o lună și jumătate. Am impus constructorului un ritm de lucru mai rapid, astfel încât să putem respecta termenul de 30 iunie pentru finalizarea proiectului”, a declarat Sava.

Municipalitatea precizează că s-au realizat pereții mulați în proporție de 90% pe rampa de intrare dinspre Calea Văcărești și în proporție de 65% pe rampa de ieșire spre Calea Văcărești, precum și în proporție de 50% pentru rampa de ieșire și cea de intrare dinspre strada Nițu Vasile.

Au fost făcute lucrările la pasajul pietonal nr. 1 în proporție de aproximativ 50%. „Structura de rezistență la pasajul pietonal nr. 2 este realizată în proporție de 50%, iar lucrările la pasajul pietonal nr. 2, în ansamblu, sunt executate 20%; structura de rezistență la pasajul pietonal nr. 3 este realizată în proporție de 80%, iar lucrările la pasajul nr. 3, în ansamblu, sunt executate 60%; s-a realizat structura de rezistență completă a trei tronsoane (T1, T2, T3) din rampa pasajului rutier, ieșire calea Văcărești și se lucrează la T4”, precizează PMB.

Totodată, la Piaţa Sudului se lucrează la finalizarea lucrărilor de deviere a instalațiilor de canalizare, de alimentare cu apă potabilă, de distribuție energie electrică și distribuție gaze naturale în zona șantierului și s-a demontat rețeaua de contact a tramvaiului și troleibuzului pe anumite sectoare și parțial calea de rulare.

Potrivit PMB, au mai rămas de executat: finalizarea devierii rețelelor de canalizare, alimentare cu apă potabilă, de distribuție gaze naturale, fibră optică Netcity, reîntregire rețele RATB, realizarea rețelei noi de semaforizare, respectiv iluminat public, a pereților mulați și a pilonilor de sprijin din zona intersecției, continuarea demontării și remontarea liniilor de tramvai și montarea rețelei de contact, finalizarea dalei de acoperire a pasajului rutier și pasajelor pietonale, realizarea sistemelor de canalizare pluvială și de realizare a radierului și sistemului rutier al pasajului, refacerea sistemului carosabil și a amenajărilor urbanistice, precum și finisajele și lucrările de arhitectură ale pasajului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.