Sorin Oprescu rămâne în arest

Sorin oprescu
Sorin Oprescu a țncălcat legea și atunci când a angajat casele de avocatură

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti i-a respins vineri cererea de înlocuire a măsurii cu una mai uşoară. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată.

Sorin-Oprescu-2Oprescu se află în arest preventiv de la începutul acestei luni. El este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită. Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.
„Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlu de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar”, preciza DNA.

A primit 25.000 de euro

Potrivit DNA, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi.
În acelaşi dosar au fost arestaţi preventiv Mircea Octavian Constantinescu – director în Primăria Municipiului Bucureşti, fostul şofer al primarului, Stanca Cristian, zis Grenadă, şefii Centrului Cultural ”Palatele Brâncoveneşti” – Florin Şupeală şi Ruxandra Petroi Avasiloae, precum şi omul de afaceri Claudiu Bengalici. De asemenea, Bogdan Popa, director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, şi Romeo Albu au fost plasaţi în arest la domiciliu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.