Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, spune că vrea „să bage viruşii în conducte şi să îi gazeze”. Declarația bizară a fost făcută sâmbătă, 20 iunie, cu ocazia ceremoniei de inaugurare a lucrărilor la magistrala de gaz, care va racorda oraşul sucevean la reţeaua naţională.
La inaugurarea lucrărilor la magistrala de gaz a participat și premierul Ludovic Orban.
„Nu-mi vine a crede că este o realitate și nu e un vis. Chiar sunt emoţionat la maxim pentru aşa vizită pe care o avem azi la Vatra Dornei. Îi rog pe dorneni să ne unim cu toţii şi să reuşim să trecem perioada aceasta grea, iar toţi viruşii vom reuşi să îi băgăm în conducte şi să îi gazăm, să încheiem pentru Dorna şi pentru România cu pandemia”, a declarat Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei, citat de Digi24.
Ulterior, primarul Ilie Boncheş a revenit asupra declarației spunând că de fapt a fost glumă şi că că microbii nu pot fi introduşi într-o conductă şi gazaţi.
Cetățeanul TV
…și dacă virușii le pun gînd rău primarilor?
zic și io!