Simion sare în apărarea Dianei Şoşoacă: Există imixiuni ale unor ambasade în Justiţie!

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, acuză imixtiuni ale unor ambasade în justiţie sau în alte activităţi instituţionale, referindu-se punctual la cazul în care este implicată senatoarea Diana Şoşoacă, fosta sa colegă de partid.

CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut SHOW în Parlament: Ciucă să-şi dea demisia! E o ruşine pentru poporul român, va plăti cu lacrimi de sânge

„Mi se pare suspect felul în care instituţii ale statului român aleg să acţioneze de parcă s-a întâmplat vreo crimă sau ceva. Vineri s-a întâmplat incidentul ăsta, deja sâmbătă aduceri la Parchet. Ne aducem aminte de cazuri de trafic de carne vie, cazul de la Caracal, vedem că instituţiile statului român nu au fost atât de prompte. Dar vedem, când intervine o ambasadă, când se dă telefon la prim-ministru, că există imixtiuni în actul de justiţie. O imixtiune gravă s-a întâmplat şi ieri, când Ambasada SUA a criticat o decizie a CSM-ului. Lucruri de genul acesta n-ar trebui să aibă loc. Şi am văzut şi o altă ambasadă – Ambasada Franţei -, care poate fi acuzată lejer de trafic de influenţă. În acest sens, ministrul Energiei a spus, cu subiect şi predicat, că există elementele unui trafic de influenţă la Ambasada Franţei, care a cerut o întrevedere cu Virgil Popescu”, a declarat Simion, miercuri, la Parlament, întrebat cum comentează scandalul în care a fost implicată Diana Şoşoacă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here