Secția specială a salvat un judecător de proces după ce a retras apelul în dosarul lui Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, care a fost condamnat în primă instanţă la 10 luni de închisoare cu suspendare din cauză că fusese prins băut la volan.
„Ia act de retragerea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 21 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 2/42/2019 privind pe intimatul inculpat Dolache Damian”, se arată în decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Instanţa supremă a admis și cererea procurorilor de sesizare a Curţii Constituţionale privind atribuţiile Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, CCR urmând să se pronunţe în acest caz.
În primă instanţă, Damian Dolache a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare după ce și-a recunoscut faptele.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, la începutul anului, că nu se impune suspendarea judecătorului pentru că a condus băut.
Potrivit Mediafax, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a transmis luni Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că retrage apelul declarat de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. În consecinţă, magistraţii instanţei supreme au decis, în urma deliberării, să amâne dosarul lui Viorel Hrebenciuc, discuţia urmând a fi reluată după ce soseşte răspuns de la procurorul general cu privire la posibilitatea ca şeful Secţiei de anchetare a magistraţilor să retragă apeluri.
Reacția procurorului general
Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat că se află într-un conflict de competenţă între Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi Secţia judiciară din cadrul Parchetului General privitor la decizia de retragere a apelurilor, precizând că urmează să ia o decizie.
„Apelul de care îmi spuneţi a fost retras acum mai mult timp, acum aproximativ două săptămâni. În momentul de faţă, eu mă aflu într-un conflict de competenţă între procurorul de şedinţă, vorbim de retragerea apelului în dosarul mult mediatizat (a lui Viorel Hrebenciuc -n.r.), procuror în cadrul Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie, care a retras apelul”, a declarat, joi, Bogdan Licu, la sediul Parchetului General.
Procurorul general interimar a precizat că a solicitat ambelor părţi să prezinte un referat cu motivele, urmând să ia o decizie.
„Am cerut ambelor părţi să prezinte câte un referat care să cuprindă motivele, considerentele legale care au stat la baza acestor decizii ale fiecăruia şi urmează să hotărăsc ce este de făcut mai departe”, a conchis Licu.
Cetățeanul TV