Sebastian Ghiță scapă încetul cu încetul de dosarele deschise de procurori

Sebastian Ghiță, fostul lider al PSD, acum aflat în Serbia, a mai scăpat de unul dintre dosarele în care era vizat de procurori.

Instanța supremă a decis, vineri, să ia act de retragerea apelului în dosarul în care Sebastian Ghiță este cercetat alături de mai mulți procurori și polițiști. Astfel, dosarul va fi închis, iar fostul deputat va scăpa de acuzații. Decizia a fost luată cu majoritate, anunță mainnews.ro.

Decizia instanței

I. Respinge cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de disjungere a cauzei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. 1, 2 şi 3 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. (faptă din martie 2011).

II. Ia act de declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.357 din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin.

În baza art.275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Citeste si:  Derapaj al unui deputat PNL: Beni- Oni Ardelean i-a numit „nesimțiți” și „tupeiști” pe jurnaliști

În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 313 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2019.

Cu opinia separată a doamnei judecător Geanina Cristina Arghir în sensul admiterii cererii formulate Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justi?ie de disjungere a cauzeiţ în ceea ce priveşte soluţionarea apelului vizându-l pe inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian şi luării act de declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.357 din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.