Vâlcov s-a răzgâdit. Nu mai vrea schimbarea ROBOR

BNR a publicat raportul privind datoria externa a României

Cel mai de soi consilier din Guvernul Dăncilă, Darius Vâlcov, s-a răzgândit și nu mai vrea schimbarea ROBOR, sau mai precis, schimbarea formulei de calcul a dobânzii ROBOR.

Acesta declarat la o televiziune că nici nu se pune problema schimbării ROBOR, însă Guvernul, Banca Naţională şi băncile trebuie să ajungă la un consens în această privinţă.

„Nu este vorba să schimbăm ROBOR-ul şi să schimbăm aritmetica, trebuie să ajungem la un consens cu Banca Naţională şi ar fi de dorit să ajungem şi cu băncile, cu populaţia cred că suntem deja, că dobânzile sunt foarte mari. Acest consens în trei ar trebui să aibă loc. Dacă ne uităm la ROBOR, că ni s-a spus de specialiştii Băncii Naţionale că este legat de inflaţie, dar acest lucru îl spun oamenilor acum, în 2019, când spun că inflaţia e 3,3, ROBR trebuie să fie şi el 3%”, a declarat Vâlcov la Antena 3.

Acesta a mai spus că atunci când inflaţia a fost negativă am avut deflaţie și s-a întrebat de ce restul Europei, toată, băncile lor naţionale au considerat că atunci când e de scăzut trebuie să scazi şi la noi, atunci când a fost de scăzut, Banca Naţională nu a scăzut, dar atunci când a fost de crescut, Banca Naţională nu a intervenit?

Potrivit lui, în 2015 – 2016, când Banca Europeană a aruncat cu bani în piaţă şi toate celelalte bănci naţionale au redus politica lor de intervenţie la 0% sau chiar la negativ, Banca Naţională a ţinut cel mai sus la 1,75%, astfel încât ecartul, diferenţa dintre dobânda la credit şi dobânda la depozit să rămână cea mai mare din UE.

„Practic, această diferenţă creează un câştig în favoarea sistemului bancar. Practic, în România băncile câştigă cel mai mult din UE, de trei ori faţă de medie şi de şapte ori faţă de Germania. O să fac o solicitare senatorului de la ALDE, care am înţeles că a iniţiat acest demers, ca întrebările care se vor pune Băncii Naţionale să aibă legătură şi cu 2015, pentru că atunci am atras atenţia, în februarie şi martie 2015, din calitate de ministru de finanţe, că Banca Naţională nu intervine şi nu reduce dobânda de politică monetară de la 1,75, aşa cum au făcut toate celelalte ţări din regiune”, a mai spus Vâlcov.

LĂSAȚI UN MESAJ

*