România, pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul deceselor provocate de accidentele rutiere

Accident. Sursa foto: observatornews.ro
Sursa foto: observatornews.ro

România a înregistrat anul trecut 92 de decese la un milion de persoane din accidente rutiere. Acesta este cel mai mare număr din Europa, în creștere cu 7% comparativ cu anul anterior, când s-au înregistrat 85 de decese la milion, arată datele Comisiei Europene, potrivit stiripesurse.ro.

Media la nivelul Uniunii Europene este 45 de decese la milion. Se estimează că 19.900 de persoane au fost ucise pe drumurile din Uniunea Europeană anul trecut, potrivit cifrelor finale privind decesele cauzate de accidente rutiere pentru 2021, publicate luni de Comisi.La nivelul UE, în 2021 s-au produs 45 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori,  20 per milion în Suedia și 22 per milion în Danemarca, până la 81 per milion în Bulgaria și 92 per milion în România. În cadrul a strategiei sale „Viziunea zero”, Comisia colaborează îndeaproape cu statele membre în sensul unei abordări holistice a unui sistem sigur, care să includă vehicule sigure, infrastructură sigură, utilizarea în condiții de siguranță a drumurilor și o mai bună îngrijire post-coliziune. Se acceptă pe scară largă că această abordare modernă este ce mai bună metodă de abordare a siguranței rutiere.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.