Rafila, atacat de un lider PNL: În Opoziţie cânta altă melodie!

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, vicepreședinte PNL, a atrage atenția că România trebuie să se pregătească pentru al cincilea val pandemic.

CITEŞTE ŞI: Rafila neagă că ar demisiona:„Nu am anunţat pe nimeni chestiunea asta. Am făcut un apel la responsabilitate”

Falcă spune că PSD și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vor avea o responsabilitate „destul de mare” în acest sens.

PSD tărăgănează

„Eu am auzit declarația domnului Ciolacu, care ne spunea că a înțeles că este nevoie de certificatul verde digital, un certificat care permite oamenilor să îl folosească dacă sunt vaccinați, dacă au trecut prin boală sau dacă fac teste periodice. Guvernul României – și am înțeles că și Parlamentul României – propune să primească cetățenii 15 vouchere pentru 45 de zile pentru a-și face aceste teste, până se obișnuiesc cu ceea ce înseamnă funcționabilitatea unui astfel de certificat verde digital. Așa a considerat domnul Rafila”, a precizat liberalul.

Pregătiri pentru valul 5

„Am spus, eu sunt un om care a învățat la Bruxelles că găsim o zonă de compromis, 45 de zile trecem prin testare periodică, dar trebuie să ne pregătim pentru valul 5 și eu cred că aici responsabilitatea PSD și a domnului Rafila va fi destul de mare, pentru că atunci când erau în opoziție cântau o melodie, acum o să cânte o altă melodie, din ianuarie încolo, când se știe că în România va intra valul 5, cu o întârziere față de ceea ce se întâmplă în Europa de Vest”, a adăugat Falcă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.