Profesorul Alexandru Rafila a vorbit despre noua evoluție a cazurilor Covid. El susține că prioritar pentru țara noastră este ca părinții să se vaccineze.
CITEŞTE ŞI: Raed Arafat, anunț despre apariția valului 5 al pandemiei de coronavirus
Rafila a discutat, la emisiunea Off/On The Record, de la Aleph News, despre valul cinci al pandemiei: „După 15 ianuarie 2022, o nouă creștere importantă este posibilă. Trebuie recâștigată încrederea populației. Profesioniștii trebuie să fie în prim plan”, a declarat Rafila.
Măsuri urgente
„Perioada dificilă în România va începe la jumătatea lui ianuarie 2022. Pe 15 ianuarie 2022 vom intra în valul 5. În Ianuarie 2022 va trebui să luăm măsuri. OMS va face public raportul pe România. Trebuie să ne hotărâm ce vrem cu copiii noștri. Primul lucru: părinții să se vaccineze ei. Trebuie să se încurajeze testarea în școli. Accesul la vaccinare trebuie să existe și la copii. Copiii însă fac forme ușoare ale bolii. Eu sunt de acord cu vaccinarea copiilor. Vaccinarea copiilor este o posibilitate, dar nu este o prioritate. Ca să vaccinezi copiii, primul lucru trebuie să convingi părinții. Doza 3 este recomandată pentru că după 6 luni de la vaccinare imunitatea este redusă. Prioritatea trebuie să fie a celor care n-au primit acum vaccin”, a conchis Alexandru Rafila.
Cetățeanul TV