Miliardarul Puiu Popoviciu este liber și se poate întoarce în România! Condamnarea la 7 ani și mandatele de arestare i-au fost anulate, printr-o decizie luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
CITEŞTE ŞI: Curtea de Apel Bucureşti suspendă condamnarea lui Puiu Popoviciu
Curtea de Apel București (CAB) a suspendat, în 26 mai 2023, pedeapsa de 7 ani de închisoare primită de Gabriel „Puiu” Popoviciu în dosarul „Băneasa”, iar procesul se va rejudeca de la zero, odată cu decizia de marți a ICCJ.
Sentința dată de CAB a fost contestată de procurorii DNA, dar ICCJ a respins-o, printr-o decizie definitivă.
Decizia
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 8709/2/2022 (3897/2022), privind pe condamnatul Popoviciu Gabriel Aurel”, a decis, marți, instanța supremă.
Gabriel „Puiu” Popoviciu fusese condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în data de 2 august a anului 2017, la 7 ani de închisoare, în dosarul „Ferma Băneasa”.
Omul de afaceri a fost dat în urmărire internațională după ce a plecat din România, în data de 3 august 2017, ajungând în Marea Britanie, iar ulterior a fost cerută extrădarea sa, numai că justiția din Regatul Unit a respins – în anul 2021 – această cerere.
Cetățeanul TV