Creșterea pensiilor este o necesitate, iar PSD a pus în programul de guvernare acest lucru, susține ministrul Muncii Marius Budăi, care anunță că a avut loc o discuție la Cotroceni la începutul anului.
CITEŞTE ŞI: Ciolacu: Nu sunt plafonate pensiile de Comisia Europeană
El transmite că în calitatea sa de ministru al Muncii nu va renunța „sub nicio formă” la creșterea pensiilor și rezolvarea inechităților din sistem.
Discuţia de la Cotroceni
„A fost o discuție la Cotroceni la începutul anului în care am susținut exact acest lucru, inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB pus din pix de domnul Ghinea de la USR.
Domnul Iohannis s-a interesat de acest lucru.
Din punctul meu de vedere, ca ministru al Muncii, nu voi renunța sub nicio formă la creșterea pensiilor și rezolvarea inechităților din sistem.
Nu avem voie să lăsăm ca acțiunile fără logică ale USR, din PNRR, să afecteze milioane de pensionari. Este obligația noastră să apărăm drepturile pensionarilor”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Cetățeanul TV