Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, din arest la domiciliu, înapoi după gratii

Primarul municipiului PiteştiPrimarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, s-a întors după gratii după ce Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea procurorilor, care l-au acuzat că, în timp ce era în arest la domiciliu, a luat legătura cu o altă persoană cercetată în dosarul de corupţie.

Judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă, după ce procurorii au descoperit că primarul Tudor Pendiuc suna persoane cunoscute, în perioada arestului la domiciliu. Pendiuc le cerea cunoscuților să fie daţi la telefon suspecţi din dosarul său, iar când vorbea cu aceştia li se adresa ca şi cum ar fi discutat tot cu cei apelaţi iniţial, relatează Mediafax.

În acelaşi dosar, DNA a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă şi pentru omul de afaceri Constantin Scarlat, reprezentant al SC CNCD SA, pentru că “a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar”, însă solicitarea anchetatorilor a fost respinsă de judecătorii Tribunalului Bucureşti.

În acest dosar, în 7 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului municipiului Piteşti şi a lui Constantin Scarlat. În urma contestaţiei, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 19 noiembrie, ca Pendiuc şi Scarlat să stea în arest la domiciliu. În timpul arestului la domiciliu, aceştia trebuiau să nu părăsească locuinţele fără permisiunea anchetatorilor, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi cu martori, precum şi să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi.

Pendiuc este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local.

Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro.

Cele două firme erau obligate să deţină în proprietate autobuzele, însă acestea au fost achiziţionate în leasing, cu puţin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing pentru aceste autobuze s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere cu societatea de transport public local.

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.

Tudor Pendiuc conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.

LĂSAȚI UN MESAJ