Primarii şi fermierii primesc bani! Anunţul premierului

Primarii vor bani de la Guvern pentru căldură. Executivul pregătește astăzi o noua tranșă pentru edilii care nu mai au venituri să plătească prețul crescut la gigacalorie.

Peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale vor primi bani pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, a anunţat premierul Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

CITEŞTE ŞI: Cîţu îl somează pe Ciucă: A pus gând rău Laurei Vicol şi lui Marian Neacşu

Totodată, va fi acordat un sprijin de peste 100 de milioane de euro pentru crescătorii de animale pentru cererile depuse în cursul acestui an, a declarat premierul.

Plăţi către fermieri

„Vom aproba plăţile către fermieri, pentru care vom anunţa plafoanele alocate schemelor de sprijin pentru 2021. Astfel, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă de peste 100 de milioane de euro pentru cererile depuse la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură în cursul anului 2021.

De asemenea, în urma evaluărilor efectuate la nivelul comunităţilor locale care au nevoie de sprijin în această perioadă, vom aproba alocarea de fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din toate judeţele”, a declarat Ciucă.

El a spus că în şedinţa de guvern va fi adoptat şi proiectul de lege privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale, menţionând că „noile măsuri introduc soluţii concrete pentru ocrotirea persoanelor fizice cu dizabilităţi psiho-sociale intelectuale”.

Operaţionalizarea PNRR

„Tot astăzi vom lua o decizie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă operaţionalizarea PNRR. Astfel, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă va fi supus analizei şi aprobării. În plus, se modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155 din 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vom începe ordinea de zi stabilită, vom face o pauză necesară pentru finalizarea procedurilor tehnice, după care vom reveni. La finalul şedinţei de guvern, o parte din miniştri vor oferi mai multe detalii”, a mai spus premierul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.