miercuri, februarie 5, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPrima reacţie a reprezentanţilor firmei care deţinea staţia GPL ilegală

Prima reacţie a reprezentanţilor firmei care deţinea staţia GPL ilegală

-

Firma Flagas SRL, care gestiona stația GPL din Crevedia, reacționează în premieră la exploziile de sâmbătă, în care și-au pierdut viața două persoane și au fost rănite alte zeci de persoane.

Într-un comunicat semnat de Ionuț Doldurea (fiul primarului din Caracal) și Cosmin Stîngă se precizează că se caută soluții pentru sprijinirea persoanelor afectate de explozii.

„Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident.

La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm să identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților, și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare.

Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați incercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina.

În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”, se arată în comunicatul firmei Flagas SRL.

Nereguli majore la stația GPL

Fosta staţie GPL din Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani, a scris, pe Facebook, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului ( ANPM), menţionând că acesta figura în acte cu un rezervor de 5.000 de litri şi o pompă.

Acţionarii firmei Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%)

Toată suprafața din zonă aparținea firmei Flagas, inclusiv clădirea de birouri care a suferit distrugeri totale. În documentele cadastrale, stația GPL apare încă înregistrată pe terenul respectiv, însă există semne că aceasta a fost mutată sau înlocuită.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Crin Antonescu a pus gând rău CCR: Există riscul să transformăm această Curte Constituțională într-o instanță de tip iranian!

0
Candidatul Coaliției aflate la guvernare a comentat la Aleph News maniera în care Curtea Constituțională a eliminat-o pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială și riscul ca acest lucru să se repete și cu alți candidați. CITEŞTE ŞI: Crin Antonescu, atac...