Preşedintele Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet”, Ştefan Florescu, alături de nevoiaşi

florescu 2Peste 500 de persoane nevoiaşe din Sectorul 6 al Capitalei au primit, astăzi, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, pachete cu alimente din partea Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet”, condusă de Ştefan Florescu.

Beneficiarii au fost, în principal, oamenii cu o situaţie materială precară, credincioşi veniţi să se roage la biserica cu hramul Sfintei Parascheva din Capitală.

„La Biserica cu hramul Sfintei Parascheva, în zi de mare praznic creştinesc, am fost alături de persoanele ocrotite în cadrul Centrului „Sfânta Parascheva” din cartierul Giuleşti. Suntem şi rămânem alături de cei care, din nefericire, se confruntă cu situaţii materiale deosebite. Astfel, din Suflet, Pentru Suflet, am oferit 500 de pachete cu alimente persoanelor nevoiaşe, dar şi întregul sprijin al Fundaţiei, prin intermediul căreia vom continua să desfăşurăm programe sociale”, a declarat preşedintele Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet”, Ştefan Florescu. florescu 3

Fundatia nu este la prima actiune de acest gen. Inainte de inceperea noului an scolar, 250 de copii provenind din familii nevoiaşe din Sectorului 6 au primit gratuit rechizite şcolare de la Fundaţia „Din Suflet, Pentru Suflet”, condusă de Ştefan Florescu. Astfel, aceştia au putut păşi în noul an şcolar având ghiozdane noi, plus cărţile şi caietele necesare actului educaţional.

„Peste 250 de copiii din Sectorul 6 au păşit în noul an şcolar având ghiozdane şi tot ceea ce le face trebuinţă pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional. Zecilor de copii cuprinşi în programele sociale ale Fundaţiei Din Suflet Pentru Suflet li se adaugă cei din cartierele Giuleşti şi Giuleşti Sârbi. Pentru toţi aceşti micuţi, cu care soarta nu a fost tocmai generoasă, am reuşit să dăm o şansă la educaţie şi să sădim un zâmbet acolo unde aproape că se pierduse speranţa!”, a declarat Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei „Din Suflet, pentru Suflet” care a organizat o campanie umanitară de strângere de rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi din Sectorul 6.

Conform sursei citate, copiii au primit pe lângă rechizite şcolare şi alte surprize din partea Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet”, respectiv jucării de pluș şi dulciuri de care cei mici au fost foarte încântaţi.

Campania umanitară a avut drept scop ca elevii care provin din familii defavorizate, și nu au banii necesari pentru a-și pregăti ghiozdanul de școală, să fie sprijiniţi de Fundația „Din Suflet, Pentru Suflet”, condusă de Ștefan Florescu. Demersul acestuia a fost susţinut şi de zeci de bucureşteni care au venit să doneze cărţi şi caiete la corturile special amplasate în Sectorul 6 în acest sens. 

 

 

 

 

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Asta-i pomana electorala si nu de asa ceva avem nevoie. Mila pe care o imparte politicianul, este tot consecinta masurilor luate de el, pentru ca in loc sa-si cheltuiasca „banii lui” pe mila, ar face bine sa-i cheltuiasca in educatie si sanatate, iar un popor educat si sanatos, are conducatori care nu dau de mila, pentru ca nu au cui sa dea. Asa ca, acest gest nu este decat o alta pomana electorala.

    • Poti folosii expresia : „pomana electorala” in ideea in care ne aflam in perioada de campanie electorala! De ce sa consideram o fapta buna ca si o mojicie sau o fapta cu interes ascuns?! Avem nevoie de cat mai multe evenimente caritabile, sincere si fara interes, poate si tu ai nevoie de un exemplu pentru a face o fapta buna pe viitor.
      Cu drag, Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.