UPDATE: Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, arestat pentru corupţie, a fost suspendat din funcţie

Aristotel Căncescu

Prefectul de Braşov, Romer Ambrus Sandor Mihaly, l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, după ce a primit o adresă din partea instanţei supreme prin care a fost anunţat oficial că acesta a fost arestat preventiv.

Ca urmare a ordinului de prefect, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că marţi, de la ora 10.00, a fost convocată şedinţa de plen în care consilierii judeţeni vor decide, prin vot secret, care dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ va prelua atribuţiile preşedintelui.

Cei doi vicepreşedinţi ai CJ Braşov sunt Mihai Popa (PSD) şi Mihai Pascu (PC). Mihai Pascu este suspect în dosarul de corupţie în care a fost arestat Aristotel Căncescu, fiind cercetat şi el pentru abuz în serviciu şi instigare la tentativă la această infracţiune.

Instanţa a mai decis ca Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, să fie în continuare cercetat sub control judiciar.

Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov sunt deţinute de Gabriel Bâgiu şi de Ion Diniţă, deputat PC, cercetat şi el, în acest dosar.

Camera Deputaţilor şi-a suspendat lucrările, luni, din lipsă de cvorum, fără a se pronunţa asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă.

Potrivit procurorilor, în urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către firma SC Gotic SA, a lui Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro.

Totodată, firma SC Ramb Sistem a încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar Căncescu a intervenit ca aceasta să obţină şi un al treilea contract, de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, deşi licitaţia fusese câştigată de o altă societate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.