Premierul intervine în scandalul internaţional declanşat de Şoşoacă: Trebuie clarificat de urgenţă!

Captură video TG1
Captură video TG1

Premierul Nicolae Ciucă consideră „inacceptabil” incidentul dintre senatoarea Diana Șoșoacă și „respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență”.

CITEŞTE ŞI: Europarlamentarul Tomac, atac dur la adresa senatoarei Șoșoacă: „A produs prejudicii de imagine uriașe României”

„Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la liberă informare a cetățenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept. Premierul Nicolae Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență. Prim-ministrul României este preocupat de acest caz care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului român”, se precizează într-un comunicat de presă.

Ce a făcut senatoarea

Senatoarea independentă Diana Şoşoacă a sunat la 112 în timpul unui interviu pe care îl acorda unei echipe străine de televiziune de la Rai 1, în urma unui conflict apărut pe fondul întrebărilor adresate. Potrivit procurorilor, poliţiştii Secţiei 4 s-au deplasat la faţa locului, însă soţul senatoarei l-ar fi agresat pe unul dintre agenţi. Șoșoacă spune că jurnaliștii italieni au vrut să o păcălească și că de fapt poliția nu a apărat-o nici pe ea nici pe soțul ei, iar soțul ei ar fi fost cel agresat de poliție. În urma incidentului, soțul Dianei Şoşoacă a fost a fost pus sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, fiind urmărit penal pentru ultraj.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.