Fostul primar Cristian Popescu Piedone revine în politică. Va coordona partidul mogulului Dan Voiculescu

Mall-ul din Sibiu, Cristian Popescu Piedone

La trei ani după ce anunța că se retrage din primul plan al scenei politice, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone revine în politică, la vârful partidului fondat de mogulul Dan Voiculescu.

Este vorba de Partidul Umanist din România (Social-Liberal), fostul Partid Umanist Român/Partid Conservator, fondat de Voiculescu. Cristian Popescu Piedone revine în politică și ocupă funcția de coordonator politic național al acestui partid, potrivit unui comunicat de presă dat publicității marți.

PUR anunță că joi, 10 ianuarie 2019, va avea loc o conferință de presă pentru prezentarea priorităților umaniștilor în anul 2019. Din această formațiune politică mai fac parte europarlamentarul Maria Grapini și fostul primar al Devei Petru Mărginean, potrivit site-ului formațiunii politice. Partidul se pregătește de alegerile europarlamentare.

Cristian Popescu Piedone și-a dat demisia la câteva zile după tragedia din Clubul Colectiv, după ce mii de oameni au ieșit în stradă și au cerut plecarea politicienilor responsabili de carnagiu. „Îmi prezint astăzi demisia de primar, în semn de respect față de victimele tragediei și sper că vidul legislativ și carențele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcționar, până la cel mai înalt for legislativ. Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ți ceară să pleci și alte mii cer același lucru pe rețelele de socializare, e bine uneori să asculți. Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lasă Justiția să își spună cuvântul”, scria Piedone.

Piedone revine în politică. El este inculpat în Dosarul Colectiv

În Dosarul Colectiv, Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată în mai 2016, fiind acuzat de abuz în serviciu. Era vorba de modul în care au fost emise acordul de funcționare și autorizația de funcționare pentru SC Colectiv Club SRL.

Dosarul a trenat pe rolul instanțelor timp de doi ani, dar la finele anului trecut Tribunalul București a început audierile în acest caz.  În acest context, în octombrie 2018, Piedone a transmis un mesaj public în care arată că demisia sa nu a fost un act de normalitate. „Am fost ales, nicidecum numit într-o funcție, că alții, iar oamenii din Sectorul 4 trebuiau să mă trimită acasă, nu ultrașii din galeriile de fotbal. Am decis însă să plec singur și nu am plecat cu umerii plecați, pentru că Dumnezeu îmi este călăuza și singurul martor. Ceea ce au însemnat acele zile voi spune în față judecătorului, iar în zilele în care am fost arestat, am așteptat pentru o clipă că DNA-ul să aresteze cei peste 3.600 de primari din România, care au eliberat autorizații/acorduri de funcționare, la fel că și mine, respectând legea”, a declarat Piedone.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Cat timp a fost primarul sect 4 s-a ocupat [dezinteresat] mai ales de piete.
    Acum remodelat, vrea sa re-intre in politica. desigur va fi ajutat masiv de antenele nasului Voiculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.