Peste 1000 de zboruri anulate în ultimele 9 luni pe aeroporturile din România

Peste 1000 de zboruri anulate în ultimele 9 luni pe aeroporturile din România
sursa: Google

Compania aeriană din România are cele mai mari întârzieri şi anulări de zboruri. Potrivit unei analize realizate de FlightClaim.ro, valoarea totală a compensaţiilor pe care pasagerii zborurilor anulate ar trebui să o primească depăşeşte 35 de milioane de euro. Destinațiile cu cele mai mari întârzieri înregistrate sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.

În fiecare zi cel puțin patru zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste 3 ore sau sunt anulate. Din 30 de pasageri români eligibili, doar unul îşi obţine drepturile de la companiile aeriene, potrivit FlightClaim.ro.

De la începtutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat 36 de zboruri care au întârziat cel puțin 3 ore şi 12 zboruri complet anulate, dar şi luna august când aproape 40 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low cost sau charter. Tarom şi companiile aeriene low cost, cele mai multe zboruri întârziate şi anulate.

Cele mai multe zboruri întârziate şi anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar şi de companiile low cost Wizz Air, Ryanair şi Blue Air. Top 5 destinaţii care înregistrează cel mai frecvent întârzieri la decolarea sau aterizarea în România.

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piaţa europeană de 2 ani şi în România de 1 an. FlightClaim.ro a obţinut până acum compensaţii pentru peste 20.000 de pasageri din întreaga Europă şi pentru peste 5.000 de pasageri din România, fără niciun cost iniţial pentru pasagerii afectaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.