Percheziții la Primăria Târgoviște

Trei persoane din cadrul Primăriei Târgoviște, reținute de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice de la IPJ Dâmbovița. 

Trei persoane din Primăria Târgoviște au fost reținute în urma perchezițiilor polițiștilor . Într-un comunicat de presă al IPJ Dâmbovița, se arată că  La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat 4 percheziții la o instituție publică din Târgoviște și pe raza județului, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente financiar-contabile, întocmite în perioada 2014-2017 și două unități de calculator.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie 2016-aprilie 2017, trei persoane, angajate la o instituție publică din Târgoviște, și-ar fi însușit pe nedrept 191.896  de lei din bugetul unității.

Pentru a justifica suma însușită, cei trei ar fi întocmit și folosit în fals documente financiar-contabile referitoare la achiziția unor bunuri consumabile și a unor produse de curățenie, cu avansul spre decontare, pe care le-au înregistrat în contabilitatea instituției.

Totodată, o femeie ar fi falsificat 77 de facturi fiscale și 77 de chitanțe aferente, aparent emise de societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, toate cu sediul social în București, dar și de către o societate comercială din Târgoviște, unde această avea calitatea de administrator.

La dată de 20 februarie a.c., cele trei persoane, două femei și un bărbat, bănuite de comiterea infracțiunii de delapidare, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând că pe parcursul acestei zile să fie prezentate unității de parchet cu propuneri de măsuri preventive.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 191.896 de lei.

La descinderi au participat și criminaliști.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

De asemenea, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea și îndrumarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale, existând suspiciunea că persoanele bănuite și-ar fi însușit prin aceeași modalitate diverse sume și în perioada 2014-2015″. 

Se pare că una din persoanele reținute pentru 24 de ore ar fi directorul economic din Primăria Târgoviște , Daniela Popa.

Ce spune Primăria Municipiului Târgoviște

„Pentru a curma orice supoziții eronate, Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința opiniei publice următoarele precizări:

Dosarul despre care se face referire în spațiul public este generat de o plângere formulată chiar de către Primăria Târgoviște, în anul 2017, în baza unui raport al Curții de Conturi. În cadrul plângerii, instituția noastră s-a și constituit parte civilă în vederea recuperării unui prejudiciu de 205.533 lei.

Singura măsură legală și normală era sesizarea Parchetului, demers pe care Primăria l-a inițiat imediat.

Orice alte ipoteze răspândite în spațiul public, voit sau din ignoranță, pot induce în eroare opinia publică.

Primăria Municipiului Târgoviște a procedat cu respectatea întocmai a procedurilor legale.

Îi asigurăm pe târgovișteni că această situație nu afectează în niciun fel activitatea administrației publice locale, iar zecile de investiții pe care le avem în derulare vor continua în același ritm susținut” , spun oficialii Primăriei Municipiului Târgoviște .

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.