Primarul Băluță înființează Patrula Stradală. Ce va face instituția

Patrula stradală

Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, înființează Patrula Stradală pentru a readuce normalitatea în trafic şi a reda trotuarele cetăţenilor.

Decizia primarului vine după ce, în ultimele două săptămâni, s-au dat peste 2.000 de avertismente, iar în ultimele patru zile a aplicat 500 de amenzi, în valoare totală de 150.000 de lei, şoferilor care au parcat ori staţionat neregulamentar.

„Această campanie am început-o încă de acum două săptămâni, printr-o măsură de prevenţie. Ca atare, în ultimele săptămâni, au fost distribuite mai multe flyere de informare. Numărul avertismentelor este unul destul de mare, discutăm de mai mult de 2.000 de avertismente pe care le-am dat în ultimele două săptămâni. Începând de luni, Poliţia Parcărilor a început să îşi facă treaba”, a declarat primarul sectorului 4.

Potrivit lui, pe lângă latura de prevenţie – discutăm de peste 1.000 de şoferi avertizaţi să nu mai parcheze neregulamentar – pentru că acesta e rolul principal pe care îl are această structură, se poate întâmpla să fie încălcate în continuare normele unei conduite normale.

„Ca atare, în această perioadă, deci în patru zile, au fost date 500 de amenzi în cuantum de 150.000 de lei”, a afirmat Băluţă.

De asemenea, vor urma şi alte măsuri, care vor fi aplicate gradual.

„Va urma o etapă în care maşinile vor fi indisponibilizate, roţile vor fi blocate pentru acele maşini care în mod sistematic blochează traficul sau parchează neregulamentar. Punctul culminant pe care campania noastră îl va avea e cel legat de ridicarea maşinilor. Atât timp cât prin aceste măsuri de conştientizare rezultatele nu vor fi cele pe care le aşteptăm, maşinile vor fi ridicate”, a afirmat primarul, subliniind că autoritatea locală nu îşi propune să vâneze şoferii.

Patrula Stradală are 56 de angajaţi, care vor lucra în ture de zi şi de noapte. Structura are 14 maşini. Băluţă a explicat că măsurile de sancţionare a şoferilor sunt graduale.

„Dacă şoferul tocmai parchează (neregulamentar – n.r.) i se solicită să se îndepărteze de la obiectiv, dacă nu e la maşină primeşte o invitaţie la Poliţia Locală. Dacă nu se prezintă la Poliţia Locală, primeşte o amendă. Dacă se prezintă, la prima abatere va primi un avertisment, la a doua abatere va primi amenda de 290 de lei”, a susţinut primarul.

El a arătat că, într-o următoare etapă, pe lângă amenda de 290 de lei, al cărui cuantum e redus la jumătate dacă e achitat în 15 zile, se trece la măsura blocării roţilor maşinii şoferului care a perseverat în a parca neregulamentar.

În această fază, pe lângă amenda de 290 de lei pentru parcare neregulamentară, conducătorul auto va trebui să scoată din buzunar şi între 50 şi 250 de lei pentru deblocarea roţilor. De asemenea, dacă şoferul continuă abaterile, într-o următoare etapă i se va ridica maşina, caz în care, pe lângă cei 290 de lei, va trebui să achite şi un tarif pentru a-şi primi autovehiculul înapoi de la locul unde va fi depozitat

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.