Ovidiu Tender şi Marian Iancu au primit ani grei de puşcărie în dosarul Carom Oneşti

Ovidiu TenderCu numai o zi înaintea expirării termenului de prescripţie, Ovidiu Tender a fost condamnat luni la 12 ani şi şapte luni de închisoare, iar Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani după gratii în dosarul Carom, în care sunt acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

De altfel, Ovidiu Tender a şi fost ridicat de poliţişti de la locuinţa acestuia din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, pentru a fi dus la Penitenciarul Timişoara.

Ovidiu Tender se afla, luni, la locuinţa sa din comuna Dumbrăviţa, la periferia Timişoarei, iar după anunţarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti poliţiştii s-au prezentat la domiciliul acestuia, în jurul orei 16.00, chiar dacă mandatul de executare a pedepsei nu sosise încă.

Mandatul a sosit în jurul orei 18.00, după care poliţiştii i l-au prezentat lui Ovidiu Tender şi l-au ridicat, după aproximativ o jumătate de oră. Soţia lui Ovidiu Tender a declarat presei că acesta este nevinovat, iar motivul pentru care a fost condamnat are legătură cu faptul că a denunţat-o pe Alina Bica.

„A avut cinci intervenţii pe cord, soţul meu e nevinovat şi a vrut să participe la acest simulacru de proces, fără martori, fără probe, fără expertize. Consider că este o mascaradă şi un genocid. O să mă lupt pentru soţul meu, atât aici, cât şi în străinătate. Motivul pentru care a fost condamnat este faptul că a denunţat-o pe Alina Bica. Dacă ar putea să mă aresteze pe mine în locul lui, m-aş duce, pentru că eu sunt sănătoasă, el nu e”, a declarat femeia.

După aflarea deciziei, avocatul lui Ovidiu Tender a declarat că omul de afaceri nu se va opune în executarea ei, dar, în continuare, apărarea va încerca să obţină anularea acestei hotărâri.

Marian Iancu era deja după gratii, după ce fusese condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, pe 14 octombrie 2014, la 12 ani de închisoare în dosaru Rafo, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

În decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti îi condamnase pe Ovidiu Tender la 11 ani şi patru luni de închisoare şi pe Marian Iancu la 13 ani şi opt luni de închisoare, în dosarul Carom. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care luni a dat o decizie definitivă.

Tender şi Iancu sunt acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 1.400 miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003. Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Oneşti. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzaţi că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.