OUG care crește salariile celor din Educație a fost adoptată! Guvern: Nu mai negociem NIMIC!

Marius Budăi
Marius Budăi

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat că prin adoptarea OUG care crește salariile celor din Educație, mesajul transmis de Guvern este „negocierile s-au încheiat”.

CITEŞTE ŞI: Sindicaliştii din Educaţie, anunţ de ULTIMĂ oră: Greva va continua şi marţi!


„Negocierile s-au încheiat. Acesta este mesajul pe care dorim să-l transmitem public”, a spus Dan Cărbunaru.

La rândul său, ministrul Educației a explicat că aceste creșteri salariale se aplică salariului de bază și au impact asupra tuturor componentelor venitului.

„Cu toții am fost martorii în ultimele 2 săptămâni a unor mișcări de protest a personalului din Educație. Am auzit vocea tuturor și demersurile realizate de coaliție și puse în aplicare de Guvern sunt un răspuns în acest sens.

Sigur, mai avem multe de făcut pentru a ajunge la nivelul pe care ni-l dorim. Creșterile salariale sunt cu efect imediat.

De asemenea, actul normativ garantează faptul că în noua Lege a salarizării salariul unui debutant va fi egal cu salariul mediu pe economie. A fost asumat, prin același act normativ, ca aceste creșteri să fie realizate etapizat: 40% de la 1 ianuarie 2023 și celelate două tranșe egale.

Impactul bugetar total al măsurilor este de 2,16 miliarde de lei.

Mărirea se aplică la salariul de bază, ceea ce înseamnă că se va aplica pe toate componentele venitului.”, a spus Ligia Deca.

Copiii trebuie să dea examenele

„Cred că aceste acte normative corespund discuțiilor și este momentul să prioritizăm copiii și toată lumea să poată dea examenele. Creșterea convenită cu sindicatele este în acord cu ceea ce s-a cerut, la debutanți e de 20%, iar la restul e de 18%. valoare variabilă. Am discutat astăzi despre reîntoarcerea în clase și am făcut apel la înțelegerea domniilor lor. Răspunsul domniilor lor a fost că solicitările se vor duce către membrii de sindicat și elevii vor reveni la școală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.