Orban s-a ținut de cuvânt: managerul Institutului Clinic Fundeni a fost demis

Adriana Cotel nu mai este manager la Fundeni
Adriana Cotel nu mai este manager la Fundeni

Adriana Cotel, managerul Institutului Clinic Fundeni, a fost demisă la nici o lună de la numire. Pe 4 noiembrie, Cotel, cunoscută ca fiind o apropiată a fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov, o înlocuise în funcţie pe Alina Tănase, care fusese numită manager interimar al IC Fundeni la mijlocul lunii august.

În locul Adrianei Cotei a fost numit medicul Anca Coliţă, a anunțat Ministerul Sănătăţii.

„Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a dispus în data de 28 noiembrie 2019 revocarea din funcţie a doamnei Adriana Cotel, manager interimar al Institutului Clinic Fundeni şi înlocuirea acesteia cu conf. dr. Anca Coliţă. Adriana Cotel era numită în funcţia de manager interimar conform Legii 95/2006 până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de şase luni”, informează MS.

Premierul Ludovic Orban declara pe 7 noiembrie că vor fi schimbate conducerile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Institutului Clinic Fundeni.

Adriana Cotel (35 de ani) a fost și preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, fiind numită în această funcție de fostul premier Viorica Dăncilă în ianuarie 2019, după ce anterior a condus Agenţia Naţională a Medicamentului.

Imediat după ce Darius Vâlcov a demisionat din funcția de consilier, la începutul lunii iunie, la câteva zile după condamnarea lui Liviu Dragnea, Adriana Cotel a fost demisă de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.