O pensionare cu venituri speciale amână cu opt procesul liderului PSD Liviu Dragnea

buget cosmetizat echilibrarea bugetelor locale

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, va fi reluat de la zero.

Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din acest complet, fiind înlocuită de Constantin Epure. Judecătoare se pensionează în baza legii care permite magistraților să aibă pensii speciale.

Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. Avocaţii au fost de acord cu reluarea procesului, astfel că instanţa supremă a stabilit un nou termen pentru data de 3 octombrie. Primul termen pe fond al acestui proces a fost în 31 ianuarie.

De mână cu Tăriceanu

O decizie similară a fost luată, marţi, de instanţa supremă şi în procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă. Magistraţii au decis reluarea procesului, iar un nou termen în acest dosar a fost stabilit tot pentru 3 octombrie.

Acelaşi complet judecă şi procesul fostului vicepremier Gabriel Oprea, fiind de aşteptat ca magistraţii să ia o decizie similară.

Cincisprezece persoane au protestat, marţi după-amiază, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aşteptarea începerii procesului în care este judecat Liuviu Dragnea.

Dosarul

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.