Alianța Nord-Atlantică a reacționat la „afirmațiile provocatoare” la adresa României, făcute de Aleksandr Lukașevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Lukașevici a acuzat miercuri Executivul de la București că sacrifică securitatea regiunii prin faptul că acceptă desfășurarea de forțe militare ale blocului nord-atlantic.
Alianța Nord-Atlantică a transmis că România este un aliat de nădejde al NATO și că NATO își apără toți aliații împotriva oricăror amenințări.
Reacție fermă a Alianței
Carmen Romero, adjunctul purtătorului de cuvânt al NATO, i-a acuzat pe oficiali ruși că fac afirmații provocatoare, fără fundament, inadecvate, care nu contribuie la stabilitatea în Europa. „Rusia a încălcat dreptul internațional și nu și-a respectat angajamentele prevăzute în actul fondator NATO-Rusia prin acțiunile sale agresive din Ucraina. NATO este o alianță defensivă și continuă să acționeze respectându-și pe deplin angajamentele prevăzute în actul fondator”, a precizat Carmen Romero, într-o declarație citată de Agerpres.
Romero a mai precizat că sporirea prezenței militare a NATO în partea de est a Alianței este un răspuns la acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina. „Această prezență are un caracter rotativ și este departe de orice definiție rezonabilă a forțelor substanțiale de luptă. Toate măsurile noastre sunt defensive, proporționale și în linie cu angajamentele noastre internaționale”, a declarat Carmen Romero, adăugând că „România este un aliat de nădejde al NATO, iar NATO își va apăra toți aliații împotriva oricăror amenințări”.
Rusia a acuzat România că sacrifică securitatea regiunii
Planurile NATO de a desfășura forțe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt „inadecvate” și „conflictuale”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, potrivit agenției oficiale ruse Sputnik. „De fapt, asistăm la o transformare treptată a acestei țări (n.r. — România) într-un alt punct de sprijin pentru SUA și NATO în apropiere de frontiera cu Rusia. Am comentat în mod repetat astfel de pași ai statelor membre NATO, observând maniera conflictuală și evidențiind inadecvarea și caracterul redundant, atât din punct de vedere militar, cât și financiar”, a spus Lukașevici.
Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE rus, Guvernul român sacrifică securitatea regiunii prin faptul că acceptă desfășurarea de forțe militare ale blocului nord-atlantic. „Cineva ar putea trage concluzia că actualele autorități române, pentru a-și spori «profilul» în ochii strategilor străini, sunt dispuse să sacrifice stabilitatea în regiunea Mării Negre din motive tactice”, a mai afirmat Lukașevici, potrivit Sputnik, citat de Agerpres.
Cetățeanul TV