Ministrul Muncii, Marius Budăi: Pensiile mici nu pot fi mărite discreționar

Marius Budăi
Marius Budăi

Peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din cele 4,8 milioane de dosare, au fost reevaluate până în prezent, a declarat, joi, ministrul Muncii, Marius Budăi. 

Marius Budăi a discutat și despre majorarea pensiilor mici., subliniind că ele nu pot fi crescute discreționar.”Această discuţie cu creşterea pensiilor mai mici este o discuţie neconstituţională şi am spus-o de mai multe ori. Noi vorbim de contributivitate şi vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majorează valoarea punctului de pensie, noi acceptăm această discuţie cu majorarea pensiilor în procent, dar pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie. Putem face în schimb altceva pentru pensiile mici – ceea ce am făcut în primul pachet social, de la 1.600 până la 2.200 (de lei – n. r.) şi ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o dată la două luni, dar să creştem discreţionar numai pensiile mici nu se poate”, a menţionat Marius Budăi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.