Ministrul Finanţelor, despre creşterea taxelor românilor

Pregătim un buget echilibrat și responsabil pentru a stimula economia și a împărți mai corect banii țării pentru binele tuturor românilor!

Am început analiza proiecțiilor bugetare pentru anul viitor și fundamentarea documentelor care însoțesc proiectul de buget pentru 2022: Strategia fiscal-bugetară și proiectul legii plafoanelor bugetare, a scris marți ministrul Fiananțelor pe Facebook.

Avem de recuperat multe întârzieri și lucruri nerealizate la timp, dar lucrăm temeinic, așezat și găsim soluții. Discutăm despre necesarul de finanțare pentru proiectele și politicile fiecărui minister, despre prioritățile din programul de guvernare, mai spune Adrian Câciu.

Ce a mai spus ministrul Finanțelor:

Avem ambiția să chibzuim cât mai bine banii publici! Este nevoie de mai mare responsabilitate în alocarea bugetară, astfel încât să asigurăm pentru tot parcursul anului viitor banii pentru plata pensiilor, salariilor, drepturilor sociale, precum și pentru finanțarea proiectelor de investiții așteptate de români, susținerea serviciilor publice, îndeosebi pentru măsurile de combatere a pandemiei. Rectificarea bugetară trebuie să fie o excepție și nu soluție pentru stingerea unor crize!

În paralel, am început o analiză a creșterii veniturilor bugetare, bazată pe combaterea evaziunii fiscale și pe o mai bună conformare la plată a obligațiilor fiscale.

CITEŞTE Câciu a făcut SHOW în Parlament: Rectificarea nu se va aproba noaptea ca…! Nu sunt Harab AlbŞI:

Nu vom crește și nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget. Sunt adeptul responsabilității fiscal-bugetare – vom ține sub control deficitul bugetar.

Continuăm politica fiscală de stimulare a economiei, încurajăm investițiile, punem accent pe creșterea productivității și pe susținerea unui program național “Cumpără românește!”. Voi iniția consultări cu reprezentanții mediului de afaceri si camerelor de comerț din România, dialog absolut necesar mai ales în perspectiva finanțărilor de care România va beneficia prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Alături de colegii de la Finanțe avem multe de făcut, dar suntem motivați, avem un plan bine pus la punct și termene strânse.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.