Metroul spre Drumul Taberei face „victime” printre primari și directori

Metroul spre Drumul Taberei
Metroul din Drumul Taberei va fi gata înainte de Crăciun

Metroul spre Drumul Taberei face victime printre primari și directori, astfel că unii amenință că își mută biroul pe șantier, iar alții că își dau demisia dacă nu se circulă pe magistrală până în decembrie. 

Primul care a făcut promisiuni presărate cu amenințări a fost chiar primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, care a spus că își mută biroul pe şantierul metroului Drumul Taberei, pentru a supraveghea îndeaproape lucrările. Acesta nu mai este sigur că proiectul va fi finalizat în decembrie, aşa cum promite directorul general al Metrorex.

„Îmi voi muta biroul, îmi voi deschide un birou în proximitatea şantierului. Să ştiţi că voi avea două birouri: unul pentru mine şi unul pentru dumneavoastră. Dacă nu veţi avea în fiecare zi controlul permanent al celor care lucrează pe acest şantier, nu cred că vom atinge acest deziderat de a fi gata în decembrie. Luaţi în calcul verificarea zilnică, vă rog din suflet. Domnule director, sună frumos, se vede frumos şi realist. Dar dumneavoastră trebuie să înţelegeţi că Drumul Taberei timp de 9 ani a fost afectat de aceste lucrări. La început, poate dintr-o greşită comunicare, nu s-au explicat foarte clar componentele acestei investiţii. Acum le ştim, dar credeţi-mă că oamenii sunt atât de sătui de explicaţii încât ei vor un singur lucru: ca acest tronson să fie funcţional, ca suprateranul să fie dat în folosinţă, să putem debloca tot ce înseamnă suprateran, ca oamenii să se bucure şi să readucem frumuseţea cartierului Drumul Taberei”, i-a răspuns Gabriel Mutu.

Dragoste cu năbădăi la subteran

În Drumul Taberei locuiesc 200.000 de oameni care blochează zilnic oraşul cu maşinile personale, a spus Mutu după ce a vizitat şantierul magistralei 5 de metrou, împreună cu şeful Metrorex, Dumitru Sodolescu. Acesta şi-a luat angajamentul, în faţa edilului că tronsonul va fi dat în folosinţă în decembrie, altfel își dă demisia.

Potrivit lui Sodolescu, lucrările la magistrala 5 de metrou sunt finalizate în proporţie de 99,3% în cea ce priveşte infrastructura şi peste 80% la partea de finisaje.

„Deşi termenul contractual este în ianuarie 2020, ne menţinem promisiunea de a da în exploatare, am făcut grafic pentru finalizarea sistemului de automatizare în 23 noiembrie, să avem posibilitatea să circulăm în decembrie. Eu mă ţin de ce am promis, pentru că ştiu cum s-o fac. Eu vin din mediul privat, am lucrat 25 de ani în funcţii de top management la o companiei multinaţională unde am făcut investiţii. De la 1 iulie vom începe să angajăm 354 de oameni pentru completarea deficitului de personal actual al companiei şi 947 de oameni pentru magistrala 5. Avem în clipa de faţă 200 de potenţial angajaţi care au fost testaţi”, a explicat Sodolescu.

Un deceniu de magistrala subterană neterminată

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Demisia lui Sodolescu, cerută deja

Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (USLM) i-a solicitat ministrului Transporturilor să-l elibereze din funcţie pe directorul general interimar al Metrorex, Dumitru Sodolescu, în urmă cu o săptămână.

„În urma verificărilor făcute de Corpul de Control al ministrului Transporturilor, constatându-se ilegalitatea Consiliului de Administraţie al Metrorex SA, membrii acestui consiliu, din care făcea parte şi directorul general interimar Dumitru Sodolescu, şi-au depus demisia la data de 04.06.2019. Constatăm cu stupoare că până la ora actuală directorul general interimar Dumitru Sodolescu îşi exercită funcţia în continuare deşi nu îndeplineşte condiţiile şi aşa cum am menţionat mai sus a fost şi membru al Consiliului de Administraţie. Ne adresăm pe această cale ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să ia măsurile care se cuveneau până acum şi să elibereze din funcţie directorul general interimar aşa cum a făcut-o şi cu Consiliul de Administraţie, pentru a intra în legalitate”, spuneau sindicaliștii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*