Medic, mesaj pentru nevaccinați: Din păcate, cu unii viteji din stradă o să ne revedem în spital. Dar probabil pentru unii o să fie prea târziu

sursa foto: Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Un medic de la Spitalul Floreasca avertizează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook RoVaccinare că este prea târziu câteodată să regreți că nu te-ai imunizat.

„E a noastră vina, că nu am reușit să realizăm o educație sanitară sănătoasa, iar în momente că acestea lipsa ei produce dezastre. Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă! De curiozitate, îmi întreb pacienții nevaccinați de ce nu s-au vaccinat! Răspunsurile sunt de la nu vreau, nu am avut timp, nu știu, mi-e frică (de cine sau ce, nu se știe), până la așa vreau eu sau vor ăștia să ne omoare”, spune medicul Alina Prodan.

Potrivit medicului Alina Prodan, acești pacienți nu sunt convinși nici de cifre, nici de statistici.

„Și tot din păcate, cu unii viteji din stradă o să ne revedem în spital”

Doctorul avertizează că : „Regretele vin prea târziu”, potrivit digi24.ro.

„Și tot din păcate, cu unii viteji din stradă o să ne revedem în spital, dar probabil pentru unii o să fie prea târziu. În fond, toți trebuie să ne asumăm alegerile făcute!”, a mai scris Alina Prodan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.