Masa de Crăciun ar putea deveni un lux. Alimente mai scumpe anul acesta cu 50% față de anul trecut

Masa de Crăciun va fi mai costisitoare față de anul trecut.  Unele alimente s-au scumpit și cu 50 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 iar producătorii din industria alimentară anunță noi majorări de prețuri.

Pensionarii sunt afectați mai ales din cauza scumpirilor la alimente.

„Sunt mai scumpe, sinceră să fiu eu sunt singură și pe mine mă aprovizionează copiii”

Aurel Filip se descurcă greu cu pensia mică. El a fost nevoit să facă împrumut la o Casă de Ajutor Reciproc, pentru a cumpăra alimente de Crăciun.

 „Am 860 de lei pensie. Din aia, nu ai cum să te ajuți, dacă iei medicamente. Medicamentele sunt 2 milioane jumate, întreținerea 4. Ce mai mănânci? La sărbători trebuie să pui ceva pe masă”, a spus Aurel Filip, pensionar.

„Sunt mai scumpe, sinceră să fiu eu sunt singură și pe mine mă aprovizionează copiii. Am 11 milioane pensie”, spune o femeie.

Familiile se pregătesc să schimbe meniul de Crăciun.

„Dacă înainte luai o brânză mai bună, acum treci la ceva mediu că și calitate. Dacă înainte luai mușchi de vită, acum iei o spată”, a spus o doamna.

Coșul de cumpărături de Crăciun este cu 25 la sută mai scump față de aceeași perioadă din 2020.

Alimente mai scumpe

O masă de Crăciun pentru trei persoane costă în medie 330 de lei, unde se vor regăși cozonac, ingrediente pentru salate, sarmale, fructe, legume și băuturi. O sticlă de ulei costă cu 30% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, iar prețurile pentru ceapă și cartofi s-au dublat.

Prețurile la orez, zahăr, carne și lactate au crescut și din cauza majorării prețului gazelor și energiei electrice.

 „Deja sunt cunoscute creșterile de prețuri la ulei, de 20% (…) la zahăr câteva procente, 7-8%, la fel și la lactate.. Costurile cu transportul au crescut foarte mult în ultima perioadă și la comerciant cheltuielile au crescut pentru că el folosește mult energia electrică, atât la prezentare cât și la congelare”, a declarat Dragoș Frumosu, președinte al Sindalimenta.

Pâinea s-a scumpit cu 20 la sută. Cozonacul ar putea fi cu 30 la sută mai scump decât anul trecut. Micii producători de produse de panificație sunt aproape de faliment, potrivit digi24.ro/stiri.

 „Dacă până acum am avut creșteri de 4-5 ori prețul anterior, acum ne-a venit de 12 ori prețul la energie și gaz. Suntem industria cel mai lovită în acest moment. (…) noi avem și prețul la materie prima aproape de la simplu la dublu”., a declarat Aurel Popescu, președintele Rompan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.