Jaf la o Casă Județeană de Pensii. Hoții au fugit cu 50.000 de euro

sursa: Google

Casa Județeană de Pensii Timiș este închisă, luni, după ce hoții au pătruns, peste noapte în sediu și au reușit să golească seiful. Polițiștii fac cercetări la fața locului.

Jaful a fost descoperit de angajații Casei de Pensii în momentul când au ajuns la serviciu. Din primele informații, se pare că hoții au pătruns în clădire, după ce au forțat o ușă din spatele imobilului și au spart două seifuri cu ajutorul unor extinctoare.

În cele două seife erau aproximativ 50.000 de euro, bani din contracte de asigurari sociale, sprijin pentru înmormantâre si încasări din vânzarea de bilete de tratament.

Polițiștii cred că atacul a fost dat la pont

Potrivit jurnaliștilor de la Opinia Timișoarei, cel mai probabil, hoții au știut că în seif există sume așa de mari și că imobilul nu are pază permanentă.

La fața locului, zeci de polițiști continuă cercetările și analizează imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă. În tot acest timp, angajatii au fost trimiși acasă.

De asemenea, criminaliștii prelevează probe de la fața locului pentru a descoperi indicii care i-ar putea duce pe urmele hoților.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.