Gălățenii cer demisia directorului general Transurb Galați Genica Totolici

demisia directorului general Transurb Galați

Comunitatea „Galațiul Nostru” cere demisia directorului general Transurb Galați Genica Totolici, pentru că niciun autovehicul de transport public al companiei nu dispune de aer condiționat, în ciuda solicitărilor repetate ale populației.

În acest sens, a fost redactată o petiție online. Ultimele achiziții ale regiei de transport nu au ținut cont de acest aspect.

Mai mult, directoarea a declarat public în urmă cu câteva zile că „nicăieri în țară nu există autobuze intraurbane dotate cu aer condiționat”, acuză Comunitatea „Galațiul Nostru”.

„Din cercetările noastre succinte am descoperit cel puțin 13 municipii din România a căror regii de transport prestează acest serviciu (București, Cluj-Napoca, Brașov, Alba Iulia, Timișoara, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Tulcea, Bârlad, Craiova, Pitești, Constanța)”, se arată în petiție.

„Doamna Genica Totolici a mințit și a dezinformat publicul. Pe lângă acest argument adăugăm:
– achiziția exclusivă de autovehicule de transport public second hand.
– mizeria continuă a autovehiculelor de transport public.
– nerespectarea programului de circulație.
– lipsa unei strategii de ticketing eficiente (care să nu mai permită călătoriile frauduloase).
– lipsa rampelor pentru persoanele cu dizabilități locomotorii pe toate rutele Transurb.
– lipsa unei atitudini pozitive și orientate către siguranța pasagerilor a angajaților Transurb (șoferi/vatmani).
– lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a sistemului de transport public în comun pentru decongestionarea orașului.
– lipsa de investiții în parcul auto pentru a scădea amprenta de mediu.
Solicităm Primăriei și Consiliului Local Galați ca în cazul în care Genica Totolici nu își înaintează demisia în mod voluntar să fie demisă în prima ședință a Consiliul Local”, se mai arată în document.

Demisia directorului general Transurb Galați Genica Totolici, Afacerea autobuzelor second-hand

Ziarul Cetățeanul a dezvăluit că procurorii DNA anchetează o afacere păgubosă a Primăriei Galați cu autobuze second-hand din Olanda, pentru care s-ar fi dat șpăgi serioase.

Concret, o fostă șefă din Transurb s-a autodenunțat că în urmă cu 5 ani s-ar fi întâlnit, pe aeroportul din Cluj, cu un olandez, care i-a înmânat suma de 200.000 de euro mită pentru achiziția de autobuze second-hand din Olanda, potrivit unor surse apropiate Consiliului local.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.