Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, eliberat din arest cu 515 zile mai devreme

Mihai Necolaiciuc
Mihai Necolaiciuc
Mihai Necolaiciuc

În octombrie 2014, fostul director general al CFR SA Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de Curtea de Apel Bucureşti. fiind condamnat într-un al patrulea dosar. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat atunci pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro produsă prin achiziţionarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii feroviare afectate de inundaţiile din 2000. La perioada de eliberare  a fost calculată şi detenţia din SUA, până să fie extrădat în România.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis contestaţia lui Mihai Necolaiciuc la decizia Judecătoriei Sectorului 5, care, în 5 iunie, a respins ca neîntemeiată cererea de eliberare condiţionată a acestuia.

Comisia de specialitate de la Penitenciarul Rahova solicitase Judecătoriei Sectorului 5 liberarea condiţionată a lui Mihai Necolaiciuc, arătând că acesta întruneşte condiţiile necesare. Decizia luată de Tribunalul Bucureşti este definitivă, astfel că Necolaiciuc va fi eliberat.

Necolaiciuc a primit, pe 17 octombrie anul trecut, pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, din care s-a scăzut perioada în care a stat în arest (17 iunie 2009 – 18 octombrie 2011), el mai având de executat, după condamnare, doi ani şi două luni de detenţie.

El a mai cerut eliberarea condiţionată, la 11 zile după condamnare, însă solicitarea i-a fost atunci respinsă.

Prima condamnare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare pentru utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice. De asemenea, judecătorii i-au interzis lui Necolaiciuc unele drepturi civile, pentru o durată de cinci ani.

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice din CN CFR SA, a fost condamnată la trei ani ani de închisoare cu executare, pentru aceeaşi infracţiune. Judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor şi i-au obligat pe inculpaţi să îi plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei. De asemenea, judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus de procurori pe un imobil al Vioricăi Olăeru şi pe bunuri mobile şi imobile ale lui Necolaiciuc.

A doua condamnare

Necolaiciuc mai are o condamnare, în primă instanţă, la zece ani de închisoare cu executare, pentru fapte de abuz în serviciu prin care compania CFR ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 56,7 milioane de euro. Decizia a fost luată în 3 iunie de Judecătoria Sectorului 1, iar contestaţia se judecă la Tribunalul Bucureşti.

Sentinţa a fost dată în dosarul în care Mihai Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR SA şi administratori de firme au fost acuzaţi pentru fraudarea companiei. În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc şi alte persoane au fost trimişi în judecată, pentru fraude de aproximativ 56,7 milioane de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.