Deși are juriști proprii, Ministerul Mediului a plătit avocați de 1 milion de dolari

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a semnat un contract de reprezentare juridică cu trei case de avocatură. Instituția a plătit 3,2 milioane de lei pentru „Servicii de reprezentare în instanță, asistență și consultanță juridică conform caietului de sarcini.”. Valoarea totală a contractului este de 3.225.806 de lei.

avocatiLa licitație s-au prezentat cinci case de avocatură însă doar patru au îndeplinit condițiile impuse de minister. Potrivit portalului de licitații publice, contractul a fost atribuit pe 9 iunie 2015 către Societatea Civilă de Avocați „Mitel & Asociații”, Societatea de Avocați „Leaua & Asociații” și „Societatea Civilă de Avocați Cumpănașu și Dejescu”.

Contracte adiacente

Ministerul Mediului a semnat și două contracte subsecvente. Pentru trei loturi de procese a plătit 32.281 de lei către „Mitel și Asociații” pe 6 iulie 2015 iar pentru asistența juridică într-un proces cu o firmă, „Cumpănașu și Asociații” au încasat 1500 de lei.
Licitația s-a organizat în condițiile în care este în vigoare OUG 26/2012 privind „unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare”.
Conform art. 1, din ordonanța amintită, „autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, (…) care au in structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare”.

O întreagă Direcție juridică

Conform organigramei instituției, ministerul are Direcția juridică, contencios și Legislație.
Este adevărat că, la alineatul 2 din aceeași ordonanță, se arată că pot fi angajate case de avocatură particulare, dar numai în cazuri excepționale, decizia urmând a fi motivată și pentru care este nevoie de aprobarea ordonatorilor principali de credite. În acest context, Cetățeanul.net cere Ministerului Mediului să facă publice motivele pentru care s-a luat decizia de a plăti aproape 1 milion de dolari către cele trei case de avocatură.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here