Decizie de ultimă oră: DSP București cere tuturor spitalelor din Capitală să se pregătească pentru internarea de bolnavi Covid

Toate spitalele din București trebuie să fie pregătite să creeze „circuite pentru internarea pacienților Covid-19 pozitivi”. Solicitarea este făcută de Direcția de Sănătate Publică, având în vedere „numărul insuficient de paturi dedicate pacienților pozitivi cu virusul SARS-CoV-2” din spitalele dedicate în prezent bolnavilor Covid.

„Urmarea situației epidemiologice existente create de evoluția pandemiei Covid-19 și a numărului insuficient de paturi dedicate pacienților pozitivi cu virusul SARS-CoV-2 din cadrul unităților sanitare din faza I, faza II și suport Covid-19, vă solicităm să întreprindeți cu celeritate demersurile necesare pentru reorganizarea unităților sanitare cu paturi aflate în subordinea dumneavoastră în vederea creării unor circuite pentru internarea pacienților Covid-19 pozitiv, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, precizează DSP București, potrivit Hotnews.

Potrivit DSP București, solicitarea are la bază „necesitatea stringentă a măririi capacității de tratament Covid-19 în contextul măririi progresive a ratei de incidență cumulată la 14 zile, care la data de 13.10.2020 este 2,69 la mia de locuitori”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.