Cum vrea Ștefan Florescu să schimbe sectorul 6 al Capitalei

steȘtefan Florescu, președintele fundației „Din suflet, pentru suflet”, ONG care activează în sectorul 6, a lansat un program de dezvoltare a sectorului 6. Sub solganul: „Să ne luăm sectorul înapoi”, Florescu dă soluții pentru problemele cu care se confruntă locuitorii sectorului:

-CURĂȚENIE: SALUBRIZARE EFICIENTĂ, LA COSTURI REDUSE

Denunțarea prestației nesatisfăcătoare a societății de salubrizare și demararea unei colaborări responsabile, care să asigure acoperirea întregului teritoriu, pentru un Sector 6 curat și un mediu de viață sănătos.

-DEZVOLTARE:

  • SPAȚII VERZI AMENAJATE ȘI SALUBRE: zonele verzi din Sector au fost efectiv masacrate, atât cele din jurul imobilelor, cât și cele de pe marile bulevarde. Parcul Drumul Taberei a fost victima celei mai agresive campanii de defrișare urbană din istoria Capitalei, peste 600 de copaci cu vârste biologice respectabile fiind tăiați fără milă! Arborii din grădinile blocurilor au fost toaletați haotic și coroanele le-au fost ciopârțite, acest lucru determinând uscarea lor. Lucrările la Magistrala 5 Metrou au distrus spațiile verzi din scuaruri și aliniamentele stradale. În aceste condiții, vom demara o campanie responsabilă de plantări intensive de material dendrologic, în toate cartierele Sectorului 6, cu responsabilizarea asociațiilor de proprietari, care vor fi consultate și implicate în toate activitățile de acest gen.
  • ASFALTAREA TUTUROR STRĂZILOR: război declarat gropilor! Am demarat deja o amplă campanie de inventariere a acestora și din 2016 vom demara lucrările de asfaltare, atât pe aleile și străzile dintre blocuri, cât și pe bulevarde, prin colaborarea cu Primăria Municipiului București. Și tot prin colaborarea cu Municipalitatea vom intensifica ritmul realizăriii lucrărilor de branșare la rețeaua de apă și canal, continuând cu asfaltarea, astfel încât în Sectorul 6 să nu mai existe ulițe și străzi desfundate.
  • AMENAJARE PARCĂRI – locurile din parcările de reședință sunt insuficiente, raportat la numărul de autovehicule înmatriculate. Am demarat o campanie de inventariere a acestora și din 2016, vom trece la retrasarea acestora și alocarea responsabilă, prin intermediul unui sistem electronic. Acesta va presupune emiterea unor carduri care să conțină informații despre locație și despre cel care are încheiat acord pentru închirierea domeniului public în accest sens. Vom colabora cu Primăria Capitalei pentru reamenajarea parcărilor de pe bulevarde, iar, prin consultări publice cu cetățenii, vom identifica locații pentru amplasarea unor parcări supraterane, în locațiile cele mai afectate de lipsa locurilor de parcare.
  • AMENAJARE PARCURI, GRĂDINI DE CARTIER ȘI LOCURI DE JOACĂ – în contextul distrugerii spațiilor verzi la nivelul întregului Sector, nu mai există grădini de cartier, iar copiii noștri se joacă printre deșeuri și excrementele animalelor de companie. Vom trece la inventarierea fostelor locații destinate agrementului urban și relaxării în aer liber aproape de casă. Tot prin consultarea cu cetățenii vom identifica nevoile acestora și împreună cu ei vom decide modul în care își doresc să fie realizate amenajările. Să nu uităm că micuții noștri trebuie să se dezvolte sănătos și armonios, într-un mediu curat. În acest sens, propun amenajarea unor terenuri de sport în toate microzonele din cartierele Sectorului 6. Astfel, copiii vor putea să practice sport în aer liber, aproape de casă, sub supravegherea părinților.
  • REABILITAREA TERMICĂ A IMOBILELOR CU FONDURI EUROPENE – un subiect care a rămas până acum doar o promisiune electorală pentru toți cei care s-au perindat pe la conducerea Primăriei Sectorului 6. Este mai mult decât necesară continuarea lucrărilor de reabilitare a tuturor blocurilor din Sectorul 6, prin programe pertinente și proiecte care să poată atrage fonduri de la Uniunea Europeană, pentru a nu greva Bugetul Local al Sectorului 6. Totodată, se impune organizarea unor consultări publice cu asociațiile de proprietari, cu privire la tipul de lucrări care trebuie executate, dar și cu paleta cromatică ce urmează a fi abordată. Din acest punct de vedere, decizia va aparține în totalitate asociațiilor, cu respectarea esteticii și a normelor de urbanism în vigoare. De asemenea, vom iniția un proiect de hotărâre prin care să supunem atenției Consiliului Local Sector 6 scutirea pentru o perioadă de 7 ani cu 65% din impozitul pe clădire a proprietarilor care își reabilitează singuri locuințele.
  • CONSTRUIREA DE LOCUINȚE SOCIALE

Problema locativă rămâne una dintre mai acute probleme cu care se confruntă multe familii în cadrul comunității locale a Sectorului 6. Primăriile de sector nu au fond locativ pentru locuințele sociale, acesta fiindu-le repartizat de către Primăria Municipiului București. Prin colaborarea cu Municipalitatea, dar și cu alte instituții din cadrul Autorității Centrale, se vor face demersuri pentru trecerea în administrarea Primăriei Sectorului 6 a unui teren, pe care să fie construite locuințe sociale destinate închirierii de către categoriile sociale defavorizate. Lucrările de construire pot fi efectuate cu sprijinul unor dezvoltatori privați, care construiesc imobile cu destinație locativă pe raza Sectorului 6. Totodată, locuințe sociale mai pot fi amenajate în fostele cămine de nefamiliști aparținând fostelor întreprinderi, cât și în clădiri în care au funcționat unități militare, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.

  • PIEȚE MODERNE, CURATE, CU PRODUCĂTORI AUTOHTONI, PREȚURI MICI ȘI MARFĂ DE CALITATE – Tot ce mai administrează în prezent Autoritatea Locală Sector 6 sunt nişte corturi! Şi aceasta pentru că toate piețele aflate în administrarea Consiliului Local Sector 6 au fost încredințate unor administratori privați, prin contracte păguboase pentru Bugetul Local. Aceștia nu au realizat nivelul de investiție prevăzut, iar pieţele au rămas neamenajate, cu tarabe sparte şi alei desfundate, hale insalubre, populate de şobolani, gândaci şi maidanezi. În locul producătorilor autohtoni, în spaţiile respective îşi dispută supremaţia speculanţii, care cresc preţurile, în timp de vânzătorii ambulanţi oferă spre vânzare mărfuri de o calitate cel puţin îndoielnică. Din 2016 vom denunţa toate aceste contracte încheiate în detrimentul interesului cetăţenilor, solicitând urgentarea demarării lucrărilor de amenajare a unor centre agroalimentare la standardele impuse de practicarea unui comerţ civilizat, cu respectarea normelor de siguranţă alimentară. Totodată, va fi introdus sistemul de fiscalizare pentru toate pieţele aflate în administrarea Consiliului Local Sector 6, pentru un control total asupra încasărilor. Sumele rezultate din încasarea taxelor se vor întoarce în investiţii, urmând să amenajăm noi pieţe în cartiere deficitare din acest punct de vedere. Vom stimula prezenţa producătorilor prin introducerea unui sistem de carduri electronice, dar şi prin amenajarea unor zone denumite „Din grădina bunicii”, scutite de taxe pentru micii producători agricoli, ale căror mărfuri provin din propria gospodărie. De asemenea, în parteneriat cu asociaţiile de producători, vor fi organizate periodic pieţe volante.
  • ZONĂ DE AGREMENT URBAN PE INSULA LACULUI MORII:
  • Să scoatem acest loc frumos de sub influenţa nepăsării şi să-l redăm acelora care-l merită cu adevărat: cetăţenii Bucureştiului! Insula ar putea deveni, cu o amenajare minimă, unul din principalele locuri de petrecere a timpului liber din Bucureşti. Poate amenajarea unei zone de picnic, cu chioşcuri şi foişoare, câteva pontoane cu bărci şi hidrobiciclete ar putea aduce un plus de destindere. De asemenea, amenajarea unor locuri pentru înot ar duce la evitarea înecurilor care se petrec în număr mare în fiecare vară. Rolele, bicicletele si jogging-ul fac parte deja din peisajul insulei. Pescuitul e şi el la mare căutare. În situaţia în care spaţiile verzi ale Capitalei se reduc văzând cu ochii, iar ştrandurile sunt supraaglomerate, insula va fi tot timpul plină de oameni dornici sa iasă la un grătar în aer liber, să facă baie sau să pescuiască. Lipsa igienei pe insulă, dar şi pe lac ar putea da naştere la tot felul de boli şi chiar epidemii. De-a lungul timpului, au fost trase mai multe semnale de alarmă în acest sens, dar efectele nu s-au vazut.
  1. EDUCAȚIE:
  • REABILITAREA CLĂDIRI- LOR ȘI CURȚILOR UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT – copiii noştri trebuie să beneficieze de condiţii maxime de siguranţă şi igienă, să înveţe în şcoli curate, dotate corespunzător din punct de vedere tehnic. De asemenea, curţile unităţilor de învăţământ trebuie să ofere posibilităţi pentru relaxare în aer liber – locuri de joacă, dar şi terenuri pentru practicarea sporturilor. Printr-o colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, vom implementa un program la nivelul tuturor şcolilor şi grădiniţelor, organizând competiţii sportive dedicate elevilor, pentru a-i stimula pe micuţi să practice sport şi să adopte un stil de viaţă sănătos.
  • ALIMENTAȚIE CORECTĂ ȘI SĂNĂTOASĂ PENTRU COPII ÎN ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE – va fi întocmită o analiză pertinentă, cu consultarea unor medici specialişti în nutriţie, în urma căreia să se decidă ce tip de alimente pot consuma copiii, în cadrul programului şcolar. Astfel, Primăria va încheia contracte numai cu producători responsabili din industria alimentară şi de panificaţie, care să asigure produse de calitate, ci nu lapte alterat şi cornuri mucegăite!!
  • REÎNFIINȚAREA CABINETELOR MEDICALE ÎN ȘCOLI. Copiii reprezintă viitorul şi avem obligaţia morală de a ne preocupa ca ei să crească sănătos! O strictă şi promptă monitorizare a stării lor de sănătate asigură intervenţia la timp şi în momente oportune! Prin colaborarea cu Ministerul Sănătăţii, vom propune reînfiinţarea cabinetelor medicale şcolare, în cadrul acestui proiect urmând să mizăm şi pe sprijinul cabinetelor medicale, atât de medicină generală, cât şi de stomatologie, care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 6.
  • MĂRIREA NUMĂRULUI DE LOCURI ÎN CREŞE, ŞCOLI ŞI GRĂDINIŢE ŞI CONSTRUIREA DE AFTER SCHOOL-URI – Una dintre problemele de maximă importanţă pe care o întâmpinăm ca părinţi în Sectorul 6 o reprezintă deficitul de locuri în unităţile de învăţământ preşcolar şi şcolar! În perioada înscrierilor, părinţii duc adevărate lupte pentru a reuşi să le asigure copiilor accesul în sistemul educaţional. Prin executarea unor lucrări de mansardare şi extindere a clădirilor deja existente, vom reuşi să reducem deficitul de locuri în cadrul unităţilor de învăţământ. Prin parteneriate cu alte instituţii de interes local şi central, vom solicita preluarea în administrare a unor clădiri în prezent nefuncţionale, în incinta cărora să devină funcţionale creşe, grădiniţe, şcoli generale şi after – school-uri.
  1. SĂNĂTATE: POLITICI LOCALE PENTRU SĂNĂTATE:
  • SPITAL CLINIC ȘI POLICLINICI SOCIALE ÎN TOATE CARTIERELE SECTORULUI 6 – prin colaborarea cu Ministerul Sănătăţii şi prin cointeresarea clinicilor şi a cabinetelor medicale private care funcţionează pe raza Sectorului 6, cu aportul Primăriei Municipiului Bucureşti, căreia îi vom solicita transmiterea în administrare a unui teren în acest sens, vom reuşi, în sfârşit, să avem un SPITAL CLINIC în Sectorul 6! De asemenea, în cadrul aceluiaşi parteneriat, prin implicarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, vom înfiinţa policlinici sociale în toate cartierele Sectorului. În cadrul acestora, persoanele provenind din categorii sociale defavorizate vor avea posibilitatea de a efectua GRATUIT un set de analize, urmând să beneficieze de consiliere în vederea stabilirii planului de tratament sau pentru efectuarea unor investigaţii medicale de specialitate.
  • AMBULANȚĂ SOCIALĂ PENTRU VÂRSTNICI, PERSOANE CU VENITURI REDUSE ȘI PERSOANE FĂRĂ ADĂPOST – prin colaborarea cu Crucea Roşie, va demara un program social de intervenţie medicală de urgenţă, dedicat persoanelor din categorii sociale defavorizate, vârstnicilor şi persoanelor fără adăpost. De asemenea, ambulanţa socială va funcţiona şi în cazul vârstnicilor singuri, nedeplasabili, care au nevoie de tratament medical de specialitate. Aceştia vor mai beneficia şi de sprijinul asistenţilor sociali, care se vor asigura că în situaţii de urgenţă, aceste cazuri sociale vor fi sprijinite cu medicamente, apă potabilă şi hrană.
  • ÎNFIINȚAREA CENTRULUI DE PRIMIRE ÎN REGIM DE URGENȚĂ TIP MAMA ȘI COPILUL ȘI PENTRU FEMEI VICTIME ALE VIOLENȚEI CASNICE – un adăpost temporar, oferit celor care traversează, din nefericire, episoade de violenţă casnică. O mână întinsă de Autoritatea Locală unor membri ai comunităţii care se află în situaţii limită, pentru a le crea posibilitatea de a se linişti şi a gândi limpede paşii unui viitor mai bun în viaţa de familie.
  • CENTRE DE RECREERE PENTRU VÂRSTNICI ÎN TOATE CARTIERELE SECTORULUI 6 – au muncit o viaţă întreagă şi acum ajung să trăiască la limita subzistenţei, fără să aibă prea multe bucurii. Pentru ei, pentru seniorii Sectorului 6, cu respect şi preţuire faţă de zestrea de decenţă, cu o viaţă trăită în spiritul valorilor morale ale familiei româneşti tradiţionale, vom înfiinţa centre de cartier, cluburi dedicate lor, în cadrul cărora să se poată relaxa, socializa şi servi o masă caldă.
  • SIGURANȚA CETĂȚEANULUI – să nu ne mai fie teamă să circulăm pe străzi! o mai mare responsabilizare şi implicare din partea Poliţiei Locale, înfiinţarea unor patrule de proximitate, maşini de Poliţie cu girofarele aprinse, echipaje în patrulare şi permanent prezente în preajma unităţilor de învăţământ, parcuri, pieţe şi între blocuri, acasă la cetățean!
  • COMUNICARE – PRIMĂRIA REDATĂ CETĂȚENILOR, AUDIENȚE LA SEDIU ȘI ÎN TEREN, CONSULTĂRI PERIODICE CU CETĂȚENII – porţile Primăriei Sectorului 6 larg deschise, funcţionari la datorie şi Primar pe stradă, în mijlocul cetăţenilor! Program de audienţe respectat, Primar prezent la şedinţele Consiliului Local Sector 6, pentru asigurarea bunei funcţionări a Autorităţii Locale şi pentru o administraţie locală transparentă, a cărei decizii favorizează cetăţeanul, ci nu interesele de partid sau de grup ale celor care se află la conducerea Sectorului 6! Consultări publice organizate atât la sediul Primăriei, cât, mai ales, în teren, pe zone şi cartiere! Biroul Primarului să fie strada, iar când este în incinta Primăriei, uşa biroului său să fie deschisă fiecărui cetăţean plătitor de taxe şi impozite!
  • EFICIENTIZARE ADMINISTRATIVĂ: ÎMPĂRȚIREA TERITORIULUI ÎN ZONE, MONITORIZATE DE ADMINISTRATORI DE PROXIMITATE – Primar implicat, conducând o echipă formată din profesionişti în administraţie publică, al căror unic scop să fie dezvoltarea unitară a Sectorului 6! În acest sens, teritoriul Sectorului 6 va fi împărţit în micro-zone, fiecare urmând ca dintre acestea să fie monitorizată de un administrator de proximitate şi de echipa de funcţionari ai Primăriei. Aceştia vor comunica permanent între ei şi transmite în timp real situaţia curăţeniei din Sector şi orice altă problemă ivită pe raza lor de competenţă. De asemenea, vor comunica şi vor organiza întâlniri periodice cu asociaţiile de proprietari, pentru a identifica şi rezolva cât mai prompt problemele cu care aceştia se confruntă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.