luni, iulie 15, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCiucă şi Ciolacu, acord politic cu profesorii: Acest lucru trebuie să înceteze!

Ciucă şi Ciolacu, acord politic cu profesorii: Acest lucru trebuie să înceteze!

-

Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, viitorul premier al României, au făcut un anunț comun prin care arată că, în ședința de Guvern de joi, va fi adoptat un Memorandum pentru a consfinți faptul că Educația devine o prioritate pentru Guvern.

„Guvernul va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării, în urma discuției telefonice purtate cu reprezentanții sindicatelor din sistemul de învățământ.

Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de mâine, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar.

Asumarea Memorandumului

Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic.”, scrie Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu, anunț similar cu cel al lui Nicolae Ciucă

Un anunț similar a fost făcut și de către Marcel Ciolacu, cel care va prelua funcția de premier după rotativă.

„Ne aflăm într-un moment în care fiecare zi de întârziere poate afecta viitorul unei generații întregi de copii. Sute de mii de elevi și părinții lor trăiesc în continuare cu teama că nu își vor putea da examenele. Acest lucru trebuie să înceteze.

Mi-am luat astăzi angajamentul alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, că viitorul Guvern va pune în aplicare creșterea salariilor din Educație având ca bază creșterea salariului profesorului debutant/ asistentului universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie.

În ședința de Guvern de mâine, acest angajament va fi transpus sub forma unui Memorandum care consfințește decizia acestei guvernări de a pune Educația în centrul politicilor sale publice.”, scrie Marcel Ciolacu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

VIDEO Donald Trump a fost împușcat în ureche, la un miting electoral:„Am simţit imediat glonţul sfâşiindu-mi pielea”

0
Donald Trump a fost victima unei tentative de asasinat, la un miting electoral în statul Pennsylvania. Fostul președinte al SUA a fost împușcat în ureche, însă viața lui nu este pusă în pericol. Atacatorul a fost un bărbat în vârstă...