Premierul Florin Cîțu neagă că urmează demisioneze înainte de moțiunea de cenzură a PSD care va fi supusă la vot marți. Cîțu spune că plecarea sa benevolă din fruntea guvernului ar fi un act iresponsabil.
CITEŞTE ŞI: AUR îl cheamă pe Cîţu la protest în Piaţa Universităţii: Aşa putem negocia!
„Se spun multe prostii în spațiul public. Cum să îmi dau demisia? Noi avem nevoie de guvern. Noi nu suntem PSD să ne dăm jos propriul guvern”, a declarat Florin Cîțu.
Taxa auto
Premierul Florin Cîțu a fost întrebat, joi, la inaugurarea pasajului Mogoșoaia, dacă ia în calcul reintroducerea taxei auto. „Nu, este în PNRR o măsură de descurajare a importului de mașini. Este vorba despre o măsură de descurajare, nu o taxă. Veți vedea cum va arăta. Vine la pachet cu încurajarea cumpărării de mașini mai noi și descurajarea cumpărării mașinilor mai vechi”, a declarat Florin Cîțu, în timp ce în Parlament se citește moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.
Cetățeanul TV