Cioloş, declaraţie ŞOC: Nu ştiu cât de eficient mai e certificatul verde!

Dacian Cioloș, sursa: Facebook

Coaliţia n-a luat nicio măsură nouă privind reducerea infectării cu noul coronavirus, iar certificatul verde a avut la un moment dat sens, dar într-un ansamblu de măsuri, a declarat, marţi, preşedintele USR, europarlamentarul Dacian Cioloş.

„Aici aşteptăm de mai mult vreme o coerenţă, pentru că nu e vorba doar de certificatul verde, ci e vorba de măsurile, în general, care să reducă răspândirea infectării şi mai ales cazurile grave. Şi aici, din păcate, de când noua coaliţie este la putere, n-am văzut nicio măsură nouă.

Acuză guvernarea

Au fost foarte mulţi viteji care au anunţat o grămadă de măsuri înainte şi le ştiau pe toate de pe margine. De când au ajuns la guvernare, vedem că numărul de infectări creşte de la o zi la alta şi nu vedem măsuri. În afară de creşterea numărului de testări, care era o măsură evidentă, care începuse şi în guvernarea precedentă, în rest n-am văzut un pachet de măsuri coerente.

CITEŞTE ŞI: Rafila, detalii despre certificatul verde: Ce se schimbă

Deci, aici aşteptăm să vedem ce are de gând acest guvern, care înainte de formarea acestei coaliţii avea o grămadă de idei, care vedem că nu au fost puse în practică”, a declarat Cioloş într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Potrivit acestuia, nu există măsuri pentru reducerea infectării, iar certificatul verde „este un subiect de luat în discuţie”, dar el avea sens într-un ansamblu de măsuri.

PSD şi PNL nu au viziune

„Să fim sinceri: în stadiul actual în care ne aflăm, cu răspândirea gradului de infecţie, nu ştiu cât de eficient mai e certificatul verde ca atare.

Dar aici nu e vorba doar de o măsură, e vorba de un pachet de măsuri. N-am văzut nicio măsură nouă care să fie prezentată şi să fie pusă în practică. (…) Important este scopul pe care îl avem, şi scopul pe care îl avem este să reducem răspândirea acestui virus şi mai ales să reducem impactul negativ, îmbolnăvirea gravă a cetăţenilor. N-am văzut măsuri. Aici, certificatul verde a avut la un moment dat sens, într-un ansamblu de măsuri. Din păcate, timpul a trecut şi probabil tactica celor de la guvernare a fost „Haideţi să aşteptăm, poate trece timpul şi nu mai e nevoie de nicio măsură, pentru că va fi prea târziu”, a susţinut liderul USR.

El a adăugat că guvernanţii „nu au viziune” nici în privinţa măsurilor din domeniul agriculturii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.