miercuri, aprilie 9, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăCioloş, atac la Grindeanu: A scos o ţară în stradă!

Cioloş, atac la Grindeanu: A scos o ţară în stradă!

-

Liderul USR Dacian Cioloș a criticat marți PNL după ce Sorin Grindeanu a fost votat președinte interimar al Camerei Deputaților.

„PNL avea de ales între a susține interimar o candidată de la USR sau pe domnul Sorin Grindeanu de la PSD, cel care a scos o țară întreagă în stradă cu faimoasa OUG 13. Am văzut rezultatul prin neimplicarea cu o decizie clară a PNL – PSD a obținut această funcție. E drept, e interimar, dar e probabil un semnal, un simbol a ceea ce probabil urmează”, a spus Cioloș.

Votat

Social-democratul Sorin Grindeanu a preluat preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, conform deciziei Biroului permanent al forului legislativ.

„A fost un vot în care cei de la PSD şi toţi ceilalţi, şapte, au votat, adică o majoritate, au votat pentru mine. Următoarea propunere era doamna Cristina Prună. Având eu majoritatea nici nu s-a mai supus la vot”, a declarat Grindeanu.

CITEŞTE ŞI: USR a luat decizia în privinţa suspendării preşedintelui Iohannis! Ce spune Cioloş

Întrebat dacă alegerea sa ar putea fi interpretată ca un pas înainte într-o viitoare colaborare PSD – PNL, el a spus: „Nu, pentru că eu nu am primit voturile PNL în această majoritate. A fost un vot pe o majoritate în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. PNL nu m-a votat”.

După ce Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a decis, în urmă cu două săptămâni, ca şefia interimară a instituţiei să fie preluată de liberalul Florin Roman.

Interimatul lui Roman a expirat, el fiind ales pentru două săptămâni, prin urmare marţi a fost ales un alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor să îndeplinească atribuţiile de preşedinte interimar.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Băsescu: N-am să cred niciodată că motivul anulării alegerilor a fost Călin Georgescu

0
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că nu va crede niciodată că motivul anulării alegerilor prezidențiale a fost Călin Georgescu, chiar dacă îl consideră...