Ciolacu: Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an şcolar!

Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat într-o postare pe Facebook că ordonanţa de urgenţă adoptată de către Guvern care prevede creşteri salariale pentru personalul din învăţământ a fost publicată în Monitorul Oficial şi a făcut apel la dascăli să revină în clase pentru ca acest an şcolar să se poată încheia cu bine.

„Ordonanţa de creştere imediată a veniturilor profesorilor şi personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învăţământ. Iar asta se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată. Voi continua să am toată deschiderea pentru dialog şi pentru găsirea unor soluţii realiste şi aplicabile, care să aducă mai multă dreptate în sistemul de învăţământ. Acesta este doar primul pas! Mai mult, mi-am asumat clar că viitorul Guvern va continua – cu şi mai multă forţă – să redea respectul şi demnitatea cuvenite dascălilor”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Liderul PSD a făcut apel la dascăli să revină în clase pentru a fi încheiat cu bine acest an şcolar.

„Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an şcolar! Discuţiile asupra problemelor legitime din sistem trebuie să continue, însă este vorba şi de viitorul copiilor. De aceea, toate examenele trebuie să se desfăşoare conform programărilor anunţate”, a adăugat Ciolacu. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.