Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021 (certificat-covid.gov.ro).
Specialiștii STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României.
Câteva precizări importante:
- Certificatul este gratuit.
- În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților.
- Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.
- În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.
- La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.
- Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25.
- De asemenea, certificatul poate fi obținut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelo
Cetățeanul TV